Papa Francisc a atras atenția că crucifixul nu este un accesoriu și nu trebuie purtat pentru ca atare. Suveranul Pontif a subliniat că ele nu sunt obiecte de artă, ci sunt obiecte simbolice care vorbesc despre miracolul morții lui Iisus.
Cu câteva zile înainte de Paștele Catolic, Papa Francisc le-a atras atenția celor care poartă crucifixul dreptul un accesoriu fashion. Suveranul Pontif consideră acest comportament un abuz și spune că nu de puține ori a văzut Crucea transformată într-un simplu ornament în mintea celor care o purtau.
“Crucifixul nu este un obiect ornamental sau un accesoriu al ținutei, uneori abuzat, ci un simbol religios care trbeui contemplat și înțeles. Imaginea lui Iisus crucificat arată misterul morții Fiului ca act suprem de dragoste, de viață și salvare a umanității din toate timpurile,” a spus Papa Francisc în cadrul unei liturghii pe care a ținut-o în Piața Sfântul Petru, titrează Fox News.
Suveranul Pontif a accentuat ceea ce ar trebui să însemne simbolul religios.
“Cum mă uit la un crucifix? Ca la o operă de artă, ca să văd dacă este sau nu frumoasă? Sau mă uit spre interior, spre rănile lui Iisus, spre inima sa? Mă uit la misterul lui Dumnezeu ucis, ca un sclav, ca un criminal. Iisus spune clar că acest eveniment extrem, care este moartea și apoi învierea, este un act al desăvârșirii. Rănile sale ne-au vindecat pe noi,” a mai spus Papa.