Poliția din Tempe a dat publicității primele imagini ale accidentului mortal produs de mașina autonomă. Un autovehicul autonom Uber a lovit un pieton care încerca să treacă strada printr-un loc nepermis. Ancheta polițiștilor a arătat că mașina nu a frânat deloc.
Poliția din Tempe a publica imaginile suprinse de camerele video cu care a fost dotat automobilul autonom care a produs accidentul mortal. Este vorba despre două înregistrări, una care vizează traficul și alta care prezintă reacțiile supraveghetorului din interiorul mașinii.
Potrivit înregistrărilor, pietonul, aflat lângă bicicletă, a traversat strada printr-un loc nepermis, neiluminat. Înregistrările se opresc înainte de momentul impactului.
Supraveghetorul este prezentat în timp ce se uita în jos și nu era atent la condițiile de drum.
Filmarea confirmă rezultatele anchetei polițiștilor care a arătat că mașina nu a frânat înainte de impact.
Acesta a fost primul accident moral provocat de o mașină autonomă.
Tempe Police Vehicular Crimes Unit is actively investigating
the details of this incident that occurred on March 18th. We will provide updated information regarding the investigation once it is available. pic.twitter.com/2dVP72TziQ— Tempe Police (@TempePolice) March 21, 2018
Experții spun că nici un șofer nu ar fi reușit să evite impactul având în vedere că pietonul a apărut brusc în fața mașinii. Specialiștii încearcă acum să vadă de ce senzorii mașinii nu au detectat pietonul.
Testele cu mașini autonome au fost suspendate temporar.