Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este audiat în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, că respinge categoric toate acuzaţiile care i se aduc, pentru că se consideră nevinovat. El este audiat la această oră, la mai bine de patru ore de la începerea procesului, timp în care a asistat la audierea a trei dintre martorii din dosar.
UPDATE 16:42 Dragnea susține că a fost trimis în judecată pe baza unor bârfe
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, miercuri, la instanţa supremă, unde a fost audiat în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului (DGASPC) Telorman, în care este acuzat că ar fi intervenit pentru angajarea la DGASPC şi menţinerea în funcţie a două angajate care lucrau de fapt la PSD, că fostul director executiv al Direcţiei Floarea Alesu, dar nici altcineva, nu l-a informat niciodată că cele două angajate nu ar merge la serviciu şi că ar încasa salariul fără să muncească. Dragnea a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director. El a mai spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor “bârfe spuse la un şpriţ” şi a susţinut că a rămas “ţinta DNA”.
“Niciodată doamna Alesu nu mi-a prezentat situaţia celor două angajate şi niciodată nu mi-a prezentat situaţia niciunui angajat. Am pus două reguli: prima, că orice discuţie se purta în prezenţa domnei director Magheru în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman şi coordonatorului din partea CJ Teleorman al respectivei instituţiei şi cu şeful instituţiei. Niciodată eu singur cu el, că doar nu era o şuetă. A două regulă – am spus că vreau să se discute cu instituţiile subordonate, cu şefii, despre chestiuni care nu erau de competenţa noastră. În acest context, niciodată, nici doamna Alesu, nici altcineva nu m-a informat, nu mi-a spus că cele două angajate nu ar veni la direcţie şi ar încasa salariul fără să muncească. Doamna Anisa (Anisa Stoica -m.r.) atăzi, aici, a spus clar că nu i-am zis niciodată să nu vină la serviciu”, le-a declarat Dragnea magistraţilor.
Liviu Dragnea a mai afirmat în instanţă că de când a fost trimis în judecată a auzit bârfe, aşa că spune şi el ce a auzit: “S-a tot vorbit în ultima perioadă prin Alexandria că li s-ar fi sugerat celor două – repet, nu am nicio dovadă, dar ştiţi cum e cu zvonurile – că dacă ar spune câte ceva despre mine că să ajung în această situaţie ar primi o pedeapsă mai uşoară. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar mi-am pus şi eu această întrebare. Floarea Alesu a spus că discută cu mine organigrama instituţiei. Asta este în competenţa Consiliului Director, deci este greşită această afirmaţie. Organigrama nu se depune la mine. Rectificările bugetare, spunea Alesu că le discută cu mine. Vă spun câteva lucruri: eu respect foarte mult DNA-ul, dar va prezint realitatea. Nu aveam cum să mă întâlnesc şi să discut cu Floarea Alesu despre organigramă şi rectificări bugetare, doar noi doi. Toate aceste chestiuni aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director”.
UPDATE 15: 04 Liviu Dragnea s-a declarat nevinovat
Am înţeles acuzaţiile care îmi sunt făcute, dar le resping categoric pentru că mă consider nevinovat, a susţinut Liviu Dragnea.
El a spus că în perioada la care se face referire în dosar era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi al organizaţiei judeţene a PSD, susţinând că nu a avut o relaţie privilegiată cu nici una dintre cele două inculpate – Adriana Bororogeanu şi Anisa Stoica. Liderul PSD a susţinut că pe Anisa Stoica a cunoscut-o la o manifestare de partid, la care au fost discuţii şi cu presa locală, iar jurnaliştii au spus că PSD Teleorman are nevoie de o mai bună comunicare.
“Pe Botorogeanu o cunoşteam dinainte de 2004. (…) De la partid, era la unil dintre birourile parlamentare. Pe Stoica am cunoscut o la o manifestare de partid, nu ştiu dacă la Camera Deputaţilor, parcă era un congres sau ceva de genul ăsta. A fost o discuţie cu colegii de partid şi cu presa locală care venise. Era o discuţie informală, lucruri politice. S-au spus câteva păreri de la presă, cum că PSD Teleorman ar avea nevoie de o mai bună comunicare. Şi eu, şi colegii mei am spus
El a susţinut că în acea perioadă la o organizaţie judeţeană de partid nu era nevoie de oameni care să muncească zilnici, de dimineaţa până seara.
“Dacă îmi permiteţi, am auzit şi astăzi – s-a tot discutat despre activitatea de la partid. Pe atunci, la o organizaţie judeşeană de partid nu era ca la o fabrică, să fie oameni care să muncească în fiecare zi de dimineaţă până seară, eventual în două schimburi. Astăzi sunt organizaţii judeţene care angajează. Ulterior, nu ştiu dacă la Consiliul Judeţean, eu îmi amintesc că la sediul de partid, a venit doamna Stoica, ca o continuare a discuţiei de la acel eveniment politic că să discutăm despre cum s-ar putea face o colaborare de partid cu dumneai”, a afirmat liderul PSD.
Întrebat de către magistraţi de ce a venit tocmai ea, dintre atâţia jurnalişti care erau la acea discuţie, Dragnea a răspuns: “Nu ştiu, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar la sediul de partid veneau inclusiv oameni care nu aveau studii superioare, dar voiau să fie directori de fabrici”.
Liderul PSD a afirmat că discuţia pe care a avut-o cu Anisa Stoica nu a fost una lungă şi că i-a transmis că dacă doreşte să fie angajată la partid nu el este cel care face angajări, ci secretarul de partid, dar că nu crede că “se poate realiza asta”, însă nu este nicio problemă dacă vrea să colaboreze voluntar cu partidul. El a negat că i-ar fi spus Anisei Stoica să meargă să se angajeze la DGASPC şi că nu a intervenit în niciun fel pentru ca aceasta să fie angajată acolo.
“Ulterior, după ceva timp, nu ştiu cât, când am avut o şedinţa la sediul de partid, era seară cred, după şedinţă, era foarte multă lumea acolo, mulţi colegi din cadrul BPN, alţi membri, nemembri care erau în faţa sediului. La un moment dat, doamna Stoica mi-a spus că trebuie totuşi să aibă un venit şi dacă nu se poate angaja la partid. Eu i-am spus că, din câte ştiu, nu se poate angaja şi i-am recomandat să îşi caute un loc de muncă, pentru că nu poate rămâne în bază partidului pentru venituri stabile. Nu i-am cerut doamnei Stoica să meargă să se angajeze la dgaspc şi în fapt să rămână la partid. Nu am vorbit cu nicio persoană din DGASPC, din nicio altă instituţie pentru ca doamna Stoica să fie angajată”, a susţinut liderul PSD.
UPDATE 13:17 Martor: Domnul Dragnea mi-a propus colaborarea cu PSD
Anisa Niculina Stoica, una dintre angajatele DGASPC Teleorman menţinută în funcţie şi plătită deşi lucra de fapt la organizaţia PSD, a declarat, miercuri, la instanţa supremă, unde urmează să fie audiat şi liderul PSD, Liviu Dragnea, că ea nu a cerut nimănui să fie angajată pe vreun post, că lucra în presa locală şi că Liviu Dragnea i-a propus colaborarea cu PSD, tot el fiind şi cel care i-a spus că va fi angajată la DGASPC, temporar, pentru a încasa un salariu, în condiţiile în care la PSD nu era plătită. Ea spune că a fost o situaţie confuză pentru ea, că a întrebat unde va lucra, de fapt, şi că i s-a răspuns că la partid. La această oră, la ICCJ continuă audierile, de afară auzindu-se huiduieli şi scandări ale protestatarilor #rezist aflaţi în faţa instituţiei.
“Fac o mică precizare – nu am cerut niciodată să fiu angajată. Nu am cerut nimănui să fiu angajată pe vreun post. Eu lucram în presa locală atunci. Domnul Dragnea mi-a propus această colaborare cu PSD, prin 2006 cred, la o întâlnire la Camera Deputaţilor am făcut cunoştinţă. Erau mai mulţi prezenţi, inclusiv Adriana Botorogeanu. Am avut o discuţie în biroul lui de la Consiliul Judeţean Teleorman. Mi-a spus că vrea să înfiinţeze un birou de presă la PSD Teleorman, i-am spus că nu am mai făcut PR, dar aş putea încerca. Era o experienţă interesantă. Nu era vorba despre o funcţie anume, nu mi-a precizat”, le-a spus magistraţilor Anisa Stoica, audiată ca martor.
Ea a mai susţinut că odată cu ea au mai fost aduşi doi jurnalişti din presă locală, dar nu au stat, iar ea nu a fost plătită trei luni. Anisa Stoica a mai spus că, la un moment dat, Liviu Dragnea a întrebat-o dacă situaţia ei legată de plată a fost rezolvată şi i-a răspuns că nu.
“Nu ştiu nici cine trebuia să o rezolve. Domnul Stuparu (Timotei Stuparu, secretarul PSD Teleorman – n.r.) a fost enervat de prezenţa mea în partid. Am lucrat la Stuparu între 2000 şi 2002, dar nu am apelat la el să mă angajeze. Nu am apelat la nimeni să intervină la domnul Dragnea pentru a fi angajată. Trebuia să fim plătiţi cumva, de-asta s-a luat această decizie. Domnul Dragnea a avut nişte discuţii cu nişte persoane pe care nu mi le amintesc şi mi-a spus că voi fi angajată la Protecţia Copilului Teleorman, spunând că este o decizie temporară. A fost confuz pentru mine, nu ştiam unde voi lucra. Am întrebat unde voi desfăşura activitatea. Mi s-a spus că la partid. (…) Mi s-a raspuns pur si simplu că voi fi în cadrul partidului. Nu mai stiu cine, dar precizez că nu domnul Dragnea. Erau foarte multe persoane în partid atunci, nu pot preciza cine mi-a spus că voi lucra în partid. Domnul Dragnea nu era acolo cand întrebasem (…) Aşa că ne-am conformat”, a mai susţinut ea.
Stoica a mai spus că ulterior a dat examen la DGASPC, dar la scurt timp şi ea şi Adriana Botorogeanu au fost chemate de directoarea Direcţiei, Floarea Alesu, care le-a întrebat de ce nu se prezintă la serviciu la DGASPC.
“A spus că măcar am putea merge jumătate de timp acolo la partid, jumătate aici, dar să fim prezente şi la DGASPC. Doamna director bănuiesc că ştia. Nu ştiu de unde ştia că eu şi Botorogeanu ne desfăşurăm activitatea la sediul partidului. A ieşit din birou după un timp, apoi a revenit şi ne-a spus că mai bine nu venim la direcţie şi că ar fi bine să nu ne vadă nimeni acolo”, a afirmat ea, susţinând că Botorogeanu nu le-a dat alte explicaţii.
Ea a mai spus că nu s-a simţit protejată de Liviu Dragnea şi că nu a făcut parte din “cercul relaţional” al acestuia.
“Precizez că nu m-am simţit niciodată protejată de domnul Dragnea sau de altcineva. Au tot fost martori care au spus asta, dar eu nu am făcut niciodată parte din cercul lui relaţional. Întrebată de magistrat de ce a existat acea situaţie dacă nu era protejată de Dragnea, femeia a răspuns: Cred că toţi voiau să îşi păstreze locul de muncă, nu ştiu. Îmi era frică de domnul Dragnea, nu e vina lui, chiar la un mom dat mi-a spus
Răspunzând întrebărilor magistratului dacă ar fi putut să-l refuze pe Dragnea şi dacă s-a simţit obligată faţă de el, Anisa Stoica a spus că îl putea refuza şi că nu s-a simţit obligată să îi accepte propunerea: “Am lucrat cu plăcere cu comnul Dragnea, am avut încredere în el”.
De asemenea, ea a fost întrebată de către magistrat dacă atunci când a dat examen la DGASPC a intervenit cineva pentru ea, spunând că i s-a dat bibliografia, care oricum era publică, dar că a învăţat: “Cumva da. Mi s-a dat bibliografia (…) Nu stiu dacă cineva a intervenit în favoarea mea atunci. Eu chiar am învăţat. A fost concurs. În afară de doamna director Alesu, nicio altă persoană din conducerea Directiei nu ne-a chemat să dăm explicaţii de ce nu venim la serviciu”.
UPDATE 11:36 Bombonica Prodana a plătit prejudiciul din dosarul angajărilor fictive
Bombonica Prodana, fosta soţie a luiLiviu Dragnea, a transmis prin avocatul său un document prin care anunţă instanţa că a plătit prejudiciul de peste 108.000 lei în dosarul care este judecată de abuz în serviciu, alături de liderul PSD şi de foşti angajaţi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Fosta soţie a lui Liviu Dragnea cere încetarea procesului în cazul său.
Bomonica Prodana nu s-a prezentat la termenul de miercuri al procesului, însă a transmis instanţei un document prin care anunţă că a plătit prejudiciu în dosar şi cere încetarea procesului, potrivit Digi24. Solicitarea urmează să fie discutată de către magistraţii instaneţi supreme.
Fosta soţie a lui Dragnea este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, fiind acuzată că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.
La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.
UPDATE 09:53 Dragnea nu a făcut declarații la sosirea la ÎCCJ
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, miercuri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost citat pentru audieri în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman. La sediul ICCJ s-au adunat mai mulţi contestatari ai săi şi au fost mobilizaţi zeci de jandarmi.
Şedinţa de judecată este programată de la 10.00, iar Liviu Dragnea a ajuns cu puţin timp înaintea acestei ore.
La sediul instanţei supreme a fost mobilizat un număr mare de jandarmi, iar Liviu Dragnea şi-a făcut drum cu greu printre jurnalişti.
El nu a făcut nicio declaraţie.
UPDATE 9:36 Dispozitiv de jandarmi, la ÎCCJ, în așteptarea lui Liviu Dragnea
Un dispozitiv de jandarmi a fost mobilizat la ÎCCJ înainte de venirea lui Liviu Dragnea. Câțiva protestatari îl așteaptă pe șeful PSD, care ar trebui să ajungă în jurul orei 10 la Înalta Curte.
UPDATE 9:37 Dosarul lui Gabriel Oprea, amânat
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis miercuri să amâne procesul fostului vicepremier Gabriel Oprea. Noul termen dat de judecători este pentru 16 aprilie
Toate cele trei procese au fost reluate de la zero în toamna anului trecut, după ce judecătorul care a înlocuit-o în complet pe Anamaria Dascălu, care s-a pensionat, a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO, titrează News.ro.
Procesul lui Dragnea este programat de la ora 10.00
În 15 februarie, instanţa supremă a stabilit ca Liviu Dragnea să fie audiat pe 21 martie, în aceeaşi zi cu cei trei inculpaţi care şi-au recunoscut vinovăţia în acest dosar – Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica. De asemenea, ar urma să fie audiaţi şi trei martori propuşi de Liviu Dragnea – Silvia Oprescu (secretar al CJ Teleorman), Liliana Magheru (director în CJ Teleorman) şi Timotei Stuparu (secretarul PSD Teleorman).
La termenul de judecată din 15 februarie, au fost audiaţi şase martori – primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi foşti sau actuali angajaţi ai DGASPC Teleorman şi ai Consiliului Judeţean.
Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero de către ICCJ în 3 octombrie 2017, când la instanţă a fost prezent şi liderul PSD. La sosirea la ICCJ, Dragnea a fost aşteptat de un grup de contestatari care au agitat cătuşe şi au strigat “La puşcărie!”, iar la plecare a fost aşteptat de mai multe persoane aduse de către Codrin Ştefănescu.
În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. “În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.
Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Bombonica Prodana a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.
La cererea Bombonicăi Prodana, care a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa supremă a sesizat Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu. CCR a decis că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Ministerul Justiţiei a anunţat că, urmare a deciziei CCR, infracţiunea de abuz în serviciu urmează să fie redefinită, inclusiv prin instituirea unui prag valoric.
Şedinţa de judecată este programată de la ora 13.00.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care este judecat pentru mărturie mincionoasă, a mers la instanţa supremă în 3 octombrie 2017, când a dat o declaratţie de inculpat în faţa noului complet şi şi-a susţinut din nou nevinovăţia, spunând că acuzaţiile procurorilor sunt doar “speculaţii”.
Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început în 14 martie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, pe 10 februarie, instanţa a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului. În acest dosar, fusese audiat Tăriceanu, ca inculpat, în timp ce Şerban Mihăilescu a dat o declaraţie de martor în urma căreia procurorii s-au autosesizat pentru mărturie mincinoasă după ce acesta şi-a schimbat depoziţia dată în timpul urmăririi penale.
Dosarul a fost trimis instanţei în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Braşov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.
Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.
Potrivit DNA, în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, “a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar”. Astfel, preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare. De asemenea, susţin procurorii DNA, preşedintele Senatului a făcut declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, şi nu a spus nimic despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu Truică referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea terenurilor din Snagov şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.
Preşedintele Senatului a fost audiat în acest dosar în 11 aprilie 2017, când le-a spus magistraţilor instanţei supreme că a încetat relaţiile de consultanţă politică cu Tal Silberstein şi Dan Andronic în 2008, când aceştia au început să îl consilieze pe Traian Băsescu, dar s-au mai întâlnit între 2008 şi 2014, doar pentru a discuta politică.
Tăriceanu a spus că nu a minţit când a spus că nu a vorbit cu Remus Truică despre tranzacţionarea terenurilor Fermei Băneasa şi a Pădurii Snagov, iar prinţul Paul probabil că i-a făcut plângere penală pentru că l-a considerat potrivnic acţiunilor sale şi după ce aflase că foloseşte în public faţă de el epitetul “bastard”.
În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz, Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.
Şedinţa de judecată este programată de la ora 8.00.
Procesul în care fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea este judecat în dosarul maşinii de lux cumpărată de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosită de Oprea a fost reluat şi el de la zero la instanţa supremă, în toamna anului trecut.
În 11 mai 2016, fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul maşinii de lux cumpărată de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosită de Oprea, el fiind acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În acelaşi dosar sunt judecaţi foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zarnica, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul în dosar fiind de 410.000 de lei.
Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) cu rang de secretar de stat, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, precum şi pentru săvârşirea a două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale).
Gabriel Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie la data faptei, şef al Serviciului Juridic din DIPI, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar Nelu Zarnica, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, de deturnare de fonduri, în formă continuată (două acte materiale), în timp ce Marian Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, este acuzat de deturnare de fonduri, în formă continuată (trei acte materiale).
Potrivit rechizitoriului, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, pe atunci ministru al Internelor şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae şi al lui Gabriel Nicolae Pavel, a dispus suplimentarea cu 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.
“Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Că urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Fostul şef al DIPI Gheorghe Nicolae mai este acuzat că, în perioada 21 august – octombrie 2015, a schimbat destinaţia autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative, “în mod conspirat, pentru folosinţă personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Oprea Gabriel”.
Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 2014 – 2015, Gheorghe Nicolae, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 238.173,47 lei, alocată DIPI pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.
“În aceeaşi manieră au procedat şi inculpaţii Zarnica Nelu şi Iacob Marian-Dănuţ, în calitate de ordonatori de credite în cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei”, potrivit rechizitoriului.