Circulaţia în judeţul Caraş-Severin este îngreunată, marţi dimineaţă, din cauza a două evenimente rutiere în care au fost implicate două TIR-uri care au derapat pe zăpadă, pentru că şoferii nu au adaptat viteza la condiţiile de drum.
Şi în judeţul Sibiu un TIR a derapat, dar şi pe Centura Bucureşti. În cea mai mare parte a ţării se circulă în condiţii de iarnă, iar în unele judeţe mai sunt drumuri cu circulaţie îngreunată din cauza inundaţiilor, titrează News.ro.
Potrivit Infotrafic, primul accident a avut loc în judeţul Caraş-Severin, pe DN 57 B, la kilometrul 39, în apropierea localităţii Bozovici, iar al doilea pe DN 6, la kilometrul 426, între localităţile Teregova şi Armeniş.
”În niciunul dintre cele două evenimente nu au rezultat victime şi se estimează reluarea circulaţiei în condiţii normale în jurul orei 10:00”, anunţă Infotrafic.
Cele două tiruri au derapat ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, pe un carosabil acoperit cu zăpadă.
De asemenea, din aceeaşi cauză, s-a produs un eveniment similar pe DN 7, în apropierea localităţii Tălmaciu, judeţul Sibiu, în care un tir a derapat într-o curbă la kilometrul 253, pe sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea.
Totodată, pe Centura Bucureşti, în localitatea Pantelimon, a avut loc un accident rutier, în care un autoturism care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pe un carosabil acoperit cu un strat subţire de zăpadă, a derapat şi a intrat într-o dubă care circula regulamentar.
”În urma impactului au rezultat 2 persoane rănite. În acest moment traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, în vederea acordării de îngrijiri medicale victimelor şi efectuării cercetării locului faptei”, mai anunţă Infotrafic.
Potrivit sursei citate, nu există drumuri naţionale cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile, însă se circulă în condiţii de iarnă în aproape toată ţara, cu precădere în jumătatea de sud a ţării, aflată sub incidenţa unui cod galben de ninsori, precipitaţii mixte, vânt şi polei.
”Recomandăm conducătorilor auto să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, să circule cu viteză foarte redusă, să nu bruscheze comenzile maşinii, să utilizeze în special frâna de motor, să nu efectueze depăşiri riscante, să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să adopte continuu o conduită preventivă la volan”, precizează Infotrafic.
În continuare, din cauza revărsării unor cursuri de apă şi a inundării părţii carosabile, se circulă îngreunat în: judeţul Bacău, pe DN 12 B, la ieşirea din localitatea Târgu Ocna către Slănic Moldova, în judeţul Buzău, pe DN 10 Buzău – Braşov, în localitatea Măgura, la kilometrul 26+800 de metri, în judeţul Vâlcea, pe DN 64, în localitatea Băile Olăneşti, la kilometrul 134 şi pe mai multe drumuri judeţene din Alba, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita şi Vrancea.
Din cauza vântului puternic, începând din această dimineaţă, de la ora 05:00, a fost închisă bara Sulina.