Euro creşte spre nivelul de 4,67 lei

Vocea.biz / 19.03.2018
Euro creşte spre nivelul de 4,67 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6650 lei/euro, în creştere cu 0,01% faţă de nivelul atins vineri, în contextul în care şi alte monede din regiune s-au depreciat în raport cu euro, transmite News.ro.

Vineri, euro a crescut la 4,6646 lei.

Luni, leul s-a depreciat în raport cu euro, în linie cu tendinţa regională. Alte monede din regiune, precum coroana cehă, forintul maghiar, dinarul sârbesc şi hryvna ucraineană s-au depreciat pe piaţa interbancară în raport cu euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 3,7833 lei la 3,7930 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut de la 3,9860 lei la 3,9829 lei.

Citește și...