Ministrul Culturii vrea să aducă în România marile studiouri de producție de la Hollywood. O primă întâlnire a avut loc între George Ivașcu și reprezentanţii Universal Studios.
Ministrul Culturii a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Universal Studios pentru a-i convinge pe americani să facă filme în România.
“Pe parcursul discuţiei, cele două părţi şi-au exprimat dorinţa de a crea împreună un cadru guvernamental pentru a revigora industria românească de film, prin aducerea în România a studiourilor de producţie hollywoodiene,” se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii.
Un parteneriat între România şi importantele studiouri cinematografice din Statele Unite ale Americii, spune ministrul, ar veni cu o serie de beneficii economico-culturale care nu țin doar de industria de cinema.
“La rândul lor, reprezentanţii Universal Studios au arătat că o colaborare între cele două state în acest domeniu ar genera crearea de noi locuri de muncă, atât pentru cei din industria de profil, cât şi pentru cei din domeniile conexe, România putând beneficia astfel de expunere internaţională la nivel înalt, în domeniul cinematografiei,” se mai arată în comunicatul ministerului.
Universal Studios este în spatele peliculelor de succes precum Fifty Shades of Gray, seria Despicable Me, seria Fast and Furious și Jurassic World.