Comisia Europeană a aprobat faza a doua pentru autostrada Sebeș-Turda. Valoarea proiectului se ridică la peste 272 milioane euro, bani care vor veni din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Comisia Europeană a aprobat faza a doua pentru autostrada Sebeș-Turda. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 272 milioane de euro iar finanțarea va fi asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
“Ne bucurăm să anunţăm aprobarea de către Comisia Europeană a acestui mult aşteptat proiect, care va asigura nu doar un acces mai bun în zonă, dar va impulsiona astfel dezvoltarea economică regională, în special turismul local, ţinând cont de potenţialul uriaş al Transilvaniei”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, doamna Rovana Plumb.
Potrivit proiectului, vor fi construite și patru viaducte, 23 de poduri şi 39 de pasaje. Sunt prevăzute, totodată, şapte intersecţii, patru zone de odihnă şi patru de servicii, un centru de monitorizare a traficului şi unul de întreţinere a autostrăzii.
Odată finalizată, autostrada va face legătura între alte două deja existenţe: A1 Orăştie – Sibiu (extremitatea sudică) şi A3 Gilău – Câmpia Turzii (extremitatea nordică), susțin oficialii ministerului Fondurilor Europene.
Proiectul “Construcţia autostrăzii Sebes-Turda – faza II”, al cărui beneficiar este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a fost transmis Comisiei Europene spre aprobare, la sfârşitul anului trecut. Este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) si are o valoare totală de aproximativ 437 milioane euro. Valoarea eligibilă (care se poate deconta în cadrul proiectului) este aprox. 363 de milioane, din care cofinanţarea din FEDR este circa 272,5 milioane euro, diferenţa, plus cheltuielile neeligibile, fiind asigurate de la bugetul de stat.