Un tânăr dintr-o comună ieşeană a murit după ce maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un stâlp, apoi s-a răsturnat la marginea drumului.
Accidentul a avut pe raza localităţii Probota, judeţul Iaşi, iar tânărul se întorcea de la discotecă, titrează News.ro.
Tânărul, de 23 de ani, a petrecut împreună cu nişte prieteni la discoteca din comuna Bivolari, unde a consumat băuturi alcoolice, apoi s-a urcat la volan pentru a se întoarce acasă.
Pe raza localităţi iProbota, tânărul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul, marca Skoda, s-a izbit violent de un stâlp, după care s-a răsturnat pe marginea şoselei.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar viaţa tânărului nu a mai putut fi salvată.
El aintrat în stop cardiorespirator şi avea mai multe traumatisme.
Trupul bărbatului afost transportat la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.