Acoperişul stadionului “Ion Oblemenco” din Craiova s-a fisurat, după cum se poate observa într-o filmare postată recent pe internet.
În imaginile postate pe YouTube se vede cum o echipă de muncitori inspectează fisura care a apărut în acoperişul stadionului ce a costat 55 de milioane a de euro si a fost inaugurat în luna noiembrie a anului trecut.
Valoarea finală a lucrărilor executate este de 239.731.352,83 lei (cu TVA inclus) iar pentru noul stadion, Primăria Craiova a înființat Serviciul Administrare și Exploatare Stadion, în cadrul Direcției Patrimoniu, sub coordonarea directorului executiv, structură funcțională formată din 23 posturi, respectiv 8 funcții publice, din care o funcție publică de conducere de șef serviciu și 7 funcții publice de execuție, 15 funcții contractuale.
Potrivit Primăriei Craiova, noul stadion din Bănie, cu o capacitate de circa 30.000 de locuri, va putea găzdui competiții fotbalistice naționale și internaționale, competiții pentru alte tipuri de sporturi (rugby, oină, hochei pe iarbă, mini-hochei sau fotbal american), dar și evenimente culturale și sociale de anvergură, concerte, târguri și expoziții la cele mai înalte standarde.
Fost primar al municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu a spus, la inaugurare, că este “cea mai importantă investiție din municipiul Craiova din ultimii 50 de ani” şi că e “un vis împlinit”.