Ministerul Tineretului şi Sportului va fi obligat prin sentinţa pronunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti să emită avizul de modificare a statului FRF, dar schimbările statutare nu vor fi în vigoare la data alegerilor pentru preşedinţia federaţiei, astfel încât candidatura lui Ionuţ Lupescu nu va fi împiedicată, transmite News.ro.
Conform site-ului oficial al FRF, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat vineri asupra cererii FRF cu privire la obligarea Ministerului Tineretului şi Sportului la emiterea avizului prevăzut pe Legea Educaţiei Fizice şi Sportului pentru modificările aduse Statutului FRF prin Adunarea Generală din 27 mai 2017. Printre modificările statutare se află şi obligativitatea ca orice candidat la preşedinţia federaţiei să fi îndeplinit un rol activ în cadrul FRF pentru cel puţin doi ani în ultimii cinci, condiţie pe care Ionuţ Lupescu nu ar fi îndeplint-o întrucât în ultimii şase ani a activat la UEFA.
Modificările statutului Federaţiei Române de Fotbal, aprobate în mai 2017, nu vor fi în vigoare la data alegerilor pentru preşedinţia FRF, întrucât, după obţinerea avizului MTS, acestea vor trebui înregistrate la Tribunalul Bucureşti, au declarat pentru News.ro surse din cadrul FRF.
„Există un dosar pe rolul Curţii de Apel, 8016/2/2017, care are ca obiect obligarea MTS de a emite aviz pe modificările de statut. El e în fond, în mod normal se poate ataca cu apel, îmi aduc aminte că pe contencios administrativ nu e executorie hotărârea, dar trebuie verificat. Şi mai e un dosar pe rolul Tribunalului Bucureşti, care este suspendat în momentul de faţă, care are ca obiect înregistrarea modificărilor statutului. Deci în momentul de faţă, avizul ăla este un act premergător pentru înregistrarea modificărilor. Faptul că obligă MTS-ul să dea avizul, nu înseamnă că se modifică statutul, înseamnă că trebuie ca federaţia să aibă acel act şi să se ducă la tribunal să înregistreze statutul. Deci în momentul de faţă nu e înregistrat statutul, se aplică tot cel vechi. Poate să mai dureze mult timp până la înregistrarea modificărilor. Asta e mai mult o temă de campanie”, au declarat sursele citate.
Nici în cazul în care Lupescu ar câştiga alegerile nu există pericolul ca noul statut să afecteze legitimitatea organizării acestora, întrucât prevederile acestuia nu se pot aplica retroactiv: „Nu există aşa ceva, chiar dacă Lupescu ar câştiga alegerile şi modificările ar fi aprobate de tribunal, acestea vor intra în vigoare de la data hotărârii. Nu se aplică retroactiv, scrie şi în Constituţie asta”, au precizat sursele citate pentru News.ro.
Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal va avea loc pe 18 aprilie.