Cel puţin 26 de persoane au murit în urma unui incendiu care a avut loc la o clinică de reabilitare din Baku, capitala Azerbaidjanului, scrie The Independent, citând agenţia de presă azeră APA, transmite News.ro.
Alte patru persoane au fost salvate şi transportate la spital.
Imaginile de la televiziunile azere arată pompieri care se luptă cu flăcările care cuprind o clădire de un singur etaj, care are gratii la geamuri.
Focul a distrus partea clinicii în care unii pacienţi dorm iar o sursă din cadrul Ministerului Sănătăţii a declarat pentru Reuters că 26 de persoane au murit, deşi presa locală face referire la 30 de victime.
Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă iar echipajele de urgenţă au declarat că începând cu ora locală 8:20 au avut situaţia sub control.
Cauza incendiului este investigată în prezent.