Meteorologii au anunţat că gerul persistă în întreaga ţară, iar până vineri la ora 11.00 este în vigoare un cod galben pentru Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei, în timp ce în restul ţării este cod portocaliu. În aceste condiţii, unităţile de învăţământ şi Capitală şi din nouă judeţe sunt închise.
Potrivit meteorologilor, până vineri la ora 11.00, este cod galben de frig în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei, titrează News.ro.
“Valul de frig va persista şi se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă”, precizează meteorologii.
Potrivit acestora, restul teritoriului este, în acelaşi interval, sub cod portocaliu de temperaturi extrem de scăzute.
În Bucureşti, vineri, temperatura va fi în creştere faţă de intervalul precedent, dar vremea va rămâne rece, geroasă dimineaţa.
Temperatura maximă va fi de minus 3 grade, iar cea minimă va fi de minus 8 – minus 7 grade.
Totodată, meteorologii anunţă că vremea rea va continua în întreaga ţară până duminică şi vor fi precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
În aceste condiţii Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că unităţile de învăţământ din Capitală şi din nouă judeţe sunt suspendate, vineri, iar în judeţele Giurgiu, Cluj, Tulcea şi Braşov, vor fi închise doar anumite unităţi.