Polițiștii au destructurat o grupare de traficanți de droguri în urma unor percheziții în efectuate pe raza municipiilor Reșița, Caransebeș și Lugoj. Oamenii legii au ridicat 200 de doze susceptibile a fi substanțe psihoactive sau droguri de risc.
Polițiștii au descins miercuri la 13 adrese din municipiile Reșița, Caransebeș și Lugoj, la locuințele mai multor persoane bănuite de trafic de droguri. La percheziții au fost ridicate 200 de doze susceptibile a fi substanțe psihoactive, droguri de risc și alte bunuri cu valoare probantă în cauză.
Polițiștii pun în executare 19 mandate de aducere, iar mai multe persoane vor fi audiate în cauză.
“În fapt, în cursul anului 2017, polițiștii S.C.C.O. Caraş-Severin și procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Caraş-Severin au început investigațiile în cauză, acestea vizând mai multe persoane bănuite de operațiuni ilicite cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive și trafic de droguri. Din anchetă au rezultat indicii că, în perioada 2017 – 2018, pe raza municipiilor Reșița și Caransebeș, mai multe persoane ar fi comercializat substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive,” se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
19 persoane sunt cercetate pentru efectuarea de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar 2 dintre acestea sunt cercetate și pentru trafic de droguri de risc.