Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, ar putea recunoaşte talibanii drept o grupare politică legitimă într-o nouă încercare de a pune capăt războiului care durează de peste 16 ani, scrie The Guardian.
Anunţul a fost făcut la începutul unei conferinţe internaţionale ce are ca scop crearea condiţiilor pentru convorbiri de pace, titrează News.ro.
Ghani a propus un armistiţiu, eliberarea prizonierilor, precum şi implicarea grupării militare în viaţa politică a ţării, inclusiv în alegeri.
„Facem această ofertă fără precondiţii pentru a ajunge la un acord de pace”, a spus el în cadrul unui discurs ţinut în faţa oficialilor veniţi din 25 de ţări implicate în soluţionarea situaţiei de la Kabul.
„Talibanii sunt aşteptaţi să îşi spună punctul de vedere privind procesul de pace, care are ca scop atragere lor, ca organizaţie, către discuţii”, a adăugat Ghani.
Talibanii, care se luptă pentru a reinstaura un regim islamist în Afganistan după ce au fost daţi afară de forţele americane în 2001, s-au arătat doritori să înceapă discuţii cu Statele Unite, dar până acum au refuzat negocieri cu Afganistanul. Nu este clar dacă sunt dispuşi să îşi schimbe poziţia.
Ghani a declarat că este un moment bun pentru a opri conflictul datorită ţărilor vecine care îşi doresc un Afganistan stabil.
„Talibanii au arătat că sunt conştienţi de aceste schimbări de context şi par a fi implicaţi într-o dezbatere privind consecinţele violenţei asupra viitorului lor”, a spus Ghani.
De asemenea, preşedintele a adăugat că ar trebui create condiţiile pentru discuţii despre pace iar acest lucru ar implica recunoaşterea talibanilor drept o grupare politică legitimă, care ar putea avea un birou la Kabul pentru negocieri.
În schimbul recunoaşterii ca grupare politică, talibanii ar trebui să recunoască guvernul afgan şi să respecte legile ţării, a spus Ghani.