Vicepreşedintele PNL, despre CNCD: “Este evident că a devenit o instituţie de partid”

Vocea.biz / 27.02.2018
Vicepreşedintele PNL, despre CNCD: “Este evident că a devenit o instituţie de partid”

Gigle Ştirbu, vicepreşedinte al PNL, critică decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul premierului Viorica Dăncilă. Ştirbu consideră că, după ce i-a scutit de amendă atât pe fostul premier Mihai Tudose cât şi pe actualul prim-ministru, CNCD a devenit “instituţie de partid” şi poate fi redenumită “Consiliul Național pentru Încurajarea Discriminării”.

“Ar fi fost într-adevăr o surpriză de proporții ca instituția de stat numită Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să tragă concluzia evidentă că afirmația premierului Viorica Dăncilă despre ‘autiști’ care ‘dezinformează’ la Bruxelles constituia discriminare. Dar nu a fost să fie! CNCD a scos-o pe Viorica Vasilica ‘basma curată’ și a hotărât în Colegiul Director din 26 februarie că declarațiile sale ofensatoare se încadrează în limitele libertății de exprimare și nu constituie discriminare. Dar să nu uităm că CNCD are antecedente în a ‘albi’ premieri PSD, când in urmă cu doar câteva zile, l-a sancționat doar cu un avertisment pe Mihai Tudose, pentru afirmația referitoare la fluturarea steagului secuiesc. Este o certitudine că CNCD a devenit o instituție de partid și poate fi redenumită Consiliul Național pentru Încurajarea Discriminării, deși președintele în funcție a declarat că în România, trebuie să ajungem la un nivel in care formatorii de opinie, fie ca sunt politicieni sau jurnaliști, atunci când fac declarații discriminatorii să se retragă din viața publică. Dar una declară și alta înfăptuiește”, a declarat Ştirbu.

Potrivit vicepreşedintelui PNL, în “orice altă țară civilizată, un premier și-ar fi prezentat demisia de urgență, având în vedere că a jignit cetățeni cu probleme de sănătate”.

Ştirbu crede că este “necesară depolitizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și schimbarea modalității de alegere a membrilor Colegiului Director”.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că declaraţia premierului Viorica Dăncilă, care a spus că cei care critică România la Bruxelles sunt “autişti”, nu reprezintă disciminare.

Citește și...