Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), declară că nu este mândru “deloc” de decizia luată luni de CNCD, care a stabilit că premierul Viorica Dăncilă nu a discriminat atunci când i-a comparat pe europarlamentari cu autiştii.
Asztalos Csaba a scris, pe Facebook, luni după-amiază, că în acestă seară va participa la o emisiune la Digi 24, pentru a vorbi despre decizia de astăzi a CNCD privind declaraţiile premierului Dăncilă.
“Greu! Nu sunt mândru deloc de decizia de astăzi!”, spune, în acest context, preşedintele CNCD.
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, luni, că premierul Viorica Dăncilă nu a discriminat atunci când i-a comparat pe europarlamentari cu autiştii, votul fiind 7-1, singurul vot împotrivă aparţinându-i preşedintelui CNCD, Csaba Asztalos.
Colegiul CNCD a decis că declaraţia “se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare”. Nici lipsa intervenţiei moderatorului emisiunii nu constituie discriminare, notează News.ro.
Audierile de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe tema declaraţiilor Vioricăi Dăncilă, care i-a catalogat drept “autişti” pe cei care “dezinformează UE în ciuda faptului că stiu adevărul”, s-au desfăşurat, în 20 februarie, în lipsa acesteia şi urmau să fie continuate săptămâna aceasta, marţi, la cererea lui Mihai Gâdea, în emisiunea căruia premierul a făcut acele afirmaţii.
Premierul Viorica Dăncilă a susţinut în urmă cu două săptămâni, la Antena 3, că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că “şi-a pârât propria ţară” în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept “autişti” pe cei care “dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.
Preşedintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, Ana Dragu, a criticat, într-o postare pe Facebook, afirmaţia premierului Viorica Dăncilă, afirmând că postarea sa poate fi considerată o sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a lua măsurile impuse de lege într-un astfel de caz.
A doua zi, premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presă, pentru declaraţia pe care a făcut-o, iar în aceeaşi zi CNCD a anunţat că va organiza în 20 februarie audierea acesteia. CNCD preciza că în această speţă va fi citat şi moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea.