Liviu Dragnea: Categoric nu luăm în calcul suspendarea președintelui

Vocea.biz / 26.02.2018
Liviu Dragnea: Categoric nu luăm în calcul suspendarea președintelui

Liviu Dragnea a negat zvonurile potrivit cărora PSD ar luat în calcul suspendarea președintelui Iohannis, dacă acesta va refuza să o revoce din funcție pe șefa DNA. Președintele PSD a mai precizat și că decizia președintelui nu poate fi contestată la Curtea Constituțională.

Întrebat dacă PSD se gândește să demareze procedurile pentru suspendarea președintelui în cazul în care acesta nu o va revoca din funcție pe șefa DNA, Liviu Dragnea a precizat că zvonurile apărute în presă sunt false.

“Nu luăm în calcul suspendarea președintelui. Orice discuție pe această temă în care este implicat PSD este falsă,” a spus Liviu Dragnea.

Președintele PSD a mai precizat și că nu poate fi atacată la CCR o decizie sau o “indecizie” a președintelui.

În schimb președinții celor două camere ale Parlamentului pot sesiza la CCR un conflict de natură juridică în ceea ce privește decizia președintelui.

Tudorel Toader, a anunţat săptămână trecută că declanşează procedura de revocare din funcţie a Laurei Codruța Kovesi. Raportul prezentat de Tudorel Toader urmează să fie discutat de secția de procurori a CSM, care va da un aviz consultativ.

Președintele Iohannis s-a exprimat, înainte de publicarea oficială a raportului, că nu a fost convins de argumentele aduse de ministrul Justiției.

Citește și...