Ministerul Sănătății a făcut o serie de recomandări pentru zilele cu temperaturi scăzute. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor și vârstnicilor. Ministerul a solicitat direcțiilor de sănătate publică să monitorizeze măsurile care se impun la nivelul unităților sanitare având în vedere că în perioada vizată de avertizările meteorologice se vor înregistra creșteri ale numărului de pacienți care ajung la spitale.
Ministerul Sănătății a făcut o serie de recomandări pentru zilele cu temperaturi scăzute. Oficialii recomandă populației să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.
În cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate precum căciuli și mănuși. O atenție deosebită trebuie acordată mâinilor și picioarelor. Trebuie evitată expunerea prelungită la temperaturi scăzute care pot produce degerături.
De asemenea, în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este recomandată consultarea medicului.
Specialiștii de sănătate publică din Ministerul Sănătății recomandă ca, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi scăzute.
În această perioadă, trebuie să se acorde o atenție specială copiilor. Aceștia nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător.
Locuințele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.
Ministerul a solicitat direcțiilor de sănătate să monitorizeze măsurile luate la nivelul spitalelor având în vedere că va crește gradul de adresabilitate în această perioadă.