Toader cere revocarea șefei DNA, după prezentarea raportului privind activitatea managerială a DNA

Vocea.biz / 22.02.2018
Toader cere revocarea șefei DNA, după prezentarea raportului privind activitatea managerială a DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat joi, după prezentarea sintezei unui raport privind activitatea managerială la DNA, timp de 80 de minute, că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA, Laura Codruța Kovesi. Propunerea trebuie însă aprobată de preşedintele Klaus Iohannis. Aceasta în condiţiile în care şeful statului apreciază că nu există motive de revocare a şefei DNA, el subliniind recent că orice astfel de măsură trebuie foarte bine argumentată.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-un comunicat de presă, că o susține în continuare pe Laura Codruța Kovesi la DNA, în contextul în care argumentele prezentate de Toader sunt lipsite de claritate. O poziție similară a avut și procurorul general Augustin Lazăr, care a precizat că nu există niciun temei legal privind revocarea lui Kovesi.

UPDATE 19.35: După o prezentare de 80 de minute în care în final a acuzat-o pe Kovesi de ”autoritarism exagerat” şi de faptul că prin declaraţiile publice prejudiciază imaginea ţării, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că declanşează revocarea acesteia.

”Pentru aceste acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept, în temeiul legii, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA”, a afirmat Toader, precizând că propunerea va fi transmisă către CSM şi către Administraţia prezidenţială.

Înainte de a face acest anunţ, ministrul Justiţiei a afirmat că atât prevenirea, cât şi combaterea corupţiei trebuie să continue, însă în conformitate cu statul de drept, unde acţiunea fiecărei autorităţi publice se supune legii.

”Nimeni nu este mai presus de lege, spune Constituţia. Lucrurile bune nu le justifică pe cele rele. Trebuie să dezvoltăm ceea ce este bun, trebuie să eliminăm ce este rău”, a spus Toader.

Apoi, el le-a cerut jurnaliştilor prezenţi, cât şi românilor care au urmărit la tv declaraţia sa, să facă un exerciţiu şi să îşi imagineze o persoană care este închisă pe nedrept cel puţin o noapte: ”nu are cui să se plângă, vorbeşte singur, după care este achitat, ne pare rău, despăgubiri”.

”Nu doresc nimănui să fie victima unei erori judiciare. Ferească Dumnezeu!”, a adăugat Tudorel Toader.

După ce a făcut anunţul, Tudorel Toader a plecat, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.

UPDATE 19.20: Ministrul Justiției a anunțat că cere revocarea șefei DNA. ”Declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA. DNA trebuie să continue să funcţioneze legal, nu se identifică cu cel care o conduce”, a spus Toader.

“Am reţinut comportamentul excesiv de autoritar. În realizarea angajamentului, am solicitat in iulie 2017 realizarea unui control la DNA de catre Inspecţia Judiciară. În cuprinsul raportului de control se consemnează .o serie de dificultăţi întâmpinate de inspectori, inclusiv abateri disciplinare pentru împiedicarea verificărilor de către procurorul şef al DNA” a mai spus Toader.

El a mai acuzat-o pe Kovesi de implicare în anchetele altor procurori şi de comportament excesiv de autoritar.

“Trecerea timpului nu a dus la o îndreptare a acestui tip de comportament, ci la o acutizare a problemei, asa cum relevă ieşirile în spaţiul public”, a consemnat ministrul.

El a invocat şi prioritizarea soluţionării dosarelor cu impact mediatic.

Toader s-a referit şi la critica dură a şefei DNA asupra unor proiecte, acuzand politicieni si oameni de afaceri că lovesc în curăţarea uneia dintre cele mai corupte ţări.

Încercarea de a obţine condamnări cu orice preţ, în condiţiile în care s-a afirmat că trebuie sa venim cu dosare importante, să ajungem la.persoane de rang înalt, aceasta incercare este absolut contrară.oricărui stat de drept, a mai spus ministrul.

UPDATE 19.15: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, prezintă de peste o oră despre activitatea DNA, refuză să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, care i-au cerut în mai multe rânduri clarificări faţă de cele afirmate, însă a spus că va publica raportul pe site-ul MJ şi va face o conferinţă de presă în altă zi. Tudorel Toader acuză declaraţiile publice ale şefei DNA, spunând că au adus prejudicii de imagine ţării.

Ultimele declaraţii ale ministrului:

– CCR a constatat că prin conduita sa procurorul sef al DNA nu doar ca inlătura orice colaborare loiala cu autoritatile, ci refuza sa participe la clarificarea unor aspecte legate de un interes de ordin public.

– Trecerea timpului nu a dus la o indreptare a acestui tip de comportament, ci la o acutizare a problemelor, asa cum releva iesirile in spatiul public.

– Prioritizarea solutionarii dosarelor cu impact mediatic. Dosarele nu se rezolva dupa rezonanta publica pe care o au, după calitatea persoanei care se presupune ca a comis respectivele fapte, ci in ordinea cronologica

– Într-un interviu, sefa DNA s-a lansat într-o critica dura asupra unor proiecte, acuzand politicieni si oameni de afaceri ca lovesc in curatarea uneia dintre cele mai corupte tari

– În incercarea de a obtine condamnari cu orice pret, in conditiile in care s-a afirmat ca „trebuie sa venim cu dosare importante, sa ajungem la persoane de rang inalt, aceasta incercare de capare este absolut contrara” oricarui stat de drept.

– Neimplicarea procurorului şef al DNA in identificarea si eliminarea comportamentelor abuzive presupuse a fi comise de procurori

Ministrul a menţionat inițial că este o prezentare a raportului, nu o conferinţă de presă.

Vă prezentăm principalele declarații ale ministrului Justiției:

”Raportul pe care l-am întocmit are 36 de pagini în sinteză”.

”Avem o justiţie, unii spun că este bună, alţii spun că este rea. Justiţia trebuie să fie egală pentru toţi, trebuie să fie în slujba cetăţeanului, trebuie să fie bună, nu şi rea.

”În urmă cu şase luni se împlineau şase luni de la preluarea demnităţii de ministru al justiţiei. (…) După alte şase luni se împlineşte exact un an de la preluarea demnităţii de ministru al Justiţiei”.

”Demnitatea de procuror este absolut respectabilă dacă este exercitată în limitele competențelor constituționale, dacă este exercitată cu bună credință, dacă este exercitată pentru a servi bunului public, valoare care reprezintă una dintre exigențele statului de drept.

Personal, am început activitatea profesională exercitând această demnitate de procuror. Eram şef de promoţie, mi s-a propus să rămân asistent universitar la Iaşi (…) Puteam să optez pentru a fi judecător, notar sau avocat, însă am optat pentru demnitatea de procuror. Am fost și sunt foarte mulțumit de respectiva opțiune, pentru că atunci mi-am definitivat coordonatele profesionale”.

Luarea de poziţie priveşte activitatea managerială desfăşurată de către procurorul şef al DNA, iar temeiul de analiză este diferit de raportul de sinteză al activităţii DNA, care este prezentat în Parlament.

”Prezentul raport nu reprezintă o evaluare a activității DNA, aici dumneavoastră aveți rolul de a face și prezenta distincțiile necesare. Raportul de sinteză privind activitatea Ministerului Public, DIICOT și DNA-ului va fi prezentat Parlamentului. Până la sfârşitul lunii februarie trebuie să primesc respectivele rapoarte, apoi să realizez o sinteză a acestora, pe care o voi prezenta în Parlamentului.

Obligația din legea 304 n-are legătură cu raportul privind activitatea managerială la DNA, pe care îl prezint în continuare.

Raportul de față reprezintă luarea de poziție a ministrului Justiției determinată de rolul său constituțional”.

Potrivit acestuia, elaborarea raportului a fost realizată pe fondul dezbaterilor ample din februarie anul trecut, care au divizat profund opinia publică, au dus la atacuri de persoană fără precedent, punerea în discuţie a unor valori fundamentale (…), ”atacuri care au polarizat atenţia forurilor europene şi internaţionale asupra România, au declanşat mecanisme de evaluare ce nu au mai fost niciodată faţă de România (…), punând chiar în pericol statul de drept”.

Raportul de evaluare a eficienței manageriale și a modului de îndeplinire a obligațiilor procurorului-șef privește comportamentul, comunicarea și aptitudinile, a arătat Toader.

”Luarea de poziţie priveşte activitatea managerială desfăşurată de procurorul şef al DNA, iar temeiul de analiză se fundamentează distinct de cel referitor la raportul de sinteză faţă de Parlament (…)”.

”Am realizat o analiză privind organizarea eficientă, comportamentul, comunicarea, aptitudinile manageriale ale procurorului şef al DNA în perioada feb 2017 – feb 2018, iar etapele premergătoare sunt: raportul de evaluare a eficienţei manageriale şi a modului de îndeplinire a obligaţiilor şefului DNA urmare a pronunţării de către CCR a deciziei 58/2016 prin care s-a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvernul României, conflict generat de acţiunea Parchetului de pe lîngă ICCJ de a-şi aroga atribuţia de a verifica oportunitatea OUG 13. Am conchis atunci faptul că rezultatele negative pe linia acestei raportări pot repune în discuţie în viitor oportunitatea revocării conducerii”.

”Concluzia prezentului raport se fundamentează pe analiza actelor şi faptelor concurete, inclusiv pe declaraţii publice ale şefei DNA. Intru în fondul de analiză a raportului. Dacă aş sări direct la concluzii, v-aş spune că acele concluzii sunt fundamentate pe un număr de 20 de puncte care prezintă 20 de categorii de acte şi fapte menţionate în prezentul raport, reţinute pentru perioada februarie 2017 – februarie 2018”.

”În primul rând, am reţinut o situaţie fără precedent în cadrul raporturilor dintre autorităţile publice. Într-un singur an, în 2017, au fost înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA, prin conducerea acesteia, a fost chemată în faţa instanţei de contencions constituţional. În două dintre acestea a sancţionat comportamentul neconstituţional din partea procurorului şef al DNA. Am arătat prin raportul de analiză a activităţii procurorului şef al DNA că în sine constatarea unui singur astfel de conflict nu are aptitudinea de a revoca. Asta spuneam în martie 2017. Conduitele izolate pot fi corectate”.

”Concluziile sunt evident diferite atunci când încălcările devin sistematice. În mai puţin de jumătate de an, DNA prin conducerea sa a fost chemata iar în faţa CCR pentru încă două conflicte de natură constituţională. Au fost trei sesizări de conflicte de natură constituţională într-un singur an, dintre care în două Curtea a constatat încălcarea Constituţiei de către DNA. În cea de a treia situaţie, deşi Curtea nu a constatat un conflict, a făcut necesarele precizări prin care a orientat pe viitor conduita DNA, în sensul că nu poate investiga oportunitatea unei HG”.

”Ceea ce am prezentat este un bilanţ semnificativ şi dacă privim din perspectiva activităţii CCR. Dacă analizăm cea mai recentă statistică, din 31 ianuarie, care arată că numărul conflictelor de natură constituţională a fost de 13, de la funcţionarea sa. În 14 ani de când s-a introdus această competenţă a CCR au fost constatate 13 astfel de conflicte, din care două în 2017 de către DNA în raport cu Parlamentul, Guvernul”.

Tudorel Toader a menţionat și refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta la Comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Curtea a statuat că prin acest refuz este încălcată autoritatea Parlamentului şi este împiedicată desfăşurarea activităţii sale, a consemnat ministrul.

“Au existat trei sesizări privind conflicte juridice de natură constituţională, iar în două Curtea a constatat existenţa unei încălcări a Constituţiei de către DNA, prin conducerea acesteia”, a declarat ministrul.

Cu aproximativ o oră înaininte de declaraţia de presă a ministrului, în faţa sediului Minsiterul Justiţiei s-au adunat câteva zeci de persoane care scandează lozinci împotriva şefei DNA şi a preşedintelui Klaus Iohannis, au pancarte cu mesaje anti-DNA şi pancarte cu cucuvele şi care cer ca Laura Codruţa Kovesi să plece de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acelaşi grup a protestat şi cu o zi în urmă în faţa Palatului Cotroceni.  Manifestanţii au portocale, dar şi panouri cu mesaje precum “Prea multă KLEMMenţă, Prea multă TiKoveşie, Demnitate, Toadere!”.

De asemenea, în faţa Parlamentului, vizavi de minister, s-au strâns şi câţiva protestatari #rezist, care strigă “Justiţie, nu corupţie”.

După ce miercuri Liviu Dragnea spunea că se aşteaptă ca Tudorel Toader să nu se facă de râs, iar Niculae Bădălău şi Codrin Ştefănescu solicitau să fie luate măsuri, joi, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să îşi facă datoria şi să se încadreze în limitele legale, iar Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu vrea amestecarea politicului în Justiţie, motiv pentru care l-a lăsat pe ministrul Justiţiei să anunţe ce crede el de cuviinţă când prezintă raportul de activitate al DNA.

De cealaltă parte, PNL, prin Alina Gorghiu, a apreciat că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar putea declanşa o criză în Justiţie şi că ”joaca de-a rapoartele” ar trebui să înceteze.

La rândul său, procurorul general Augustin Lazăr a afirmat că activitatea DNA este una eficientă şi că nu există niciun fel de motiv întemeiat de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care lucrează în mod clar în cadrul legii, iar “inculpaţii cu resurse îşi încearcă ultima şansă”.


Ministrul Justiţiei  a anunţat, luni, pe Facebook, că va prezenta joi acest raport, conform News.ro.

“Raport privind activitatea managerială la DNA, joi, 22 februarie 2018, orele 18.00, la Ministerul Justiţiei – Sala de Consiliu”, este anunţul făcut pe Facebook de Tudorel Toader.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ”ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva” şi că el aşteaptă până joi.

”Tocmai ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva. Aşteptăm până joi. N-aţi auzit că nu ştiu ce blat am eu cu sistemul?”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă, în cazul în care nu va lua joi o decizie privind DNA, Tudorel Toader riscă să-şi piardă sprijinul în Guvern, Dragnea a evitat un răspuns. ”Nu vreţi să aşteptăm ziua de joi?”, a replicat el.

Chestionat dacă el personal este mulţumit de activitatea ministrului Justiţiei, liderul PSD a răspuns: ”Da”.

Miercuri, însă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, Dragnea a fost mult mai tranşant, mesajul său pentru ministrul Justiţiei fiind că se aşteaptă ca acesta să nu se facă de râs

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că Tudorel Toader trebuie să facă o evaluare, un raport al activităţii DNA, să prezinte acest raport şi “să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”.

”Ministrul trebuie să facă o evaluare, un raport, să vină în spaţiul public să prezinte acest raport şi cred că trebuie să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul. L-am chemat pe domnul ministru în ţară. Vreau să disipez unele îndoieli şi unele acuze din spaţiul public, cum că aş fi anulat întâlnirile pe care le avea domnul ministru cu ministrul Justiţiei din Japonia. Nu, domnul ministru s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei din Japonia, s-a întâlnit cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii. Mai avea câteva vizite de făcut. A venit în ţară, a văzut ce este în spaţiul public şi singura mea discuţie a fost cea referitoare la ceea ce a apărut în spaţiul public, la raportul pe care dânsul trebuie să-l prezinte şi să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Întrebată de ce a amânat ministrul Justiţiei acest anunţ, Dăncilă a spus că abia săptămâna trecută au apărut în spaţiul public informaţiile şi că “nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat, ce este real, care e situaţia reală”:  “Cred că nu era un raport care să fie creat pe realitate şi consistenţă. Îi trebuie o săptămână să preia toate informaţiile”.

Miercuri, Dăncilă a spus că speră ca raportul prezentat de ministrul Toader să fie corect.

Alţi lideri PSD, precum Niculae Bădălău şi Codrin Ştefănescu, aşteaptă însă măsuri de la ministrul Justiţiei.

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat miercuri că se aşteaptă ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să respecte legea, deoarece PSD a promis, în campania electorală, că va stopa abuzurile. El a afirmat că nu este în măsură să spună dacă Toader ar trebui revocat din funcţie.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat luni că nici el, nici PSD nu au cerut revocarea procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, dar în momentul în care au apărut înregistrările vizând DNA, trebuiau luate nişte măsuri, inclusiv ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuia să ceară să se ia măsuri. El a afirmat că zilele trec, iar probele dispar şi România aşteaptă răspunsuri.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa, joia trecută, că în această săptămână va prezenta în Parlament raportul de activitatea DNA, DIICOT şi a Ministerului Public. El a ţinut să precizeze că înainte de a accepta postul de ministru a primit garanţii de neimplicare a factorului politic în activitatea Ministerului Justiţiei, fapt care s-a respectat şi se respectă şi în prezent.

“Potrivit legii, voi prezenta în Camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public, la nivelul DIICOT, la nivelul DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligaţie a ministrului Justiţiei, este prevăzută în articolul 79 din Legea privind organizarea judiciară. Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunţa în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conţinutul şi concluziile raportului cu referire la activitatea DNA”, a declarat Tudorel Toader.

Joi seară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat despre o eventuală revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că la acest moment nu vede motive de revocare, dar că s-ar putea să existe unele pe care el nu le cunoaşte, dar le cunoaşte ministrul Justiţiei, iar Tudorel Toader ar trebui să vină extrem de documentat dacă ar avea o astfel de propunere.

“Asta cu revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care eu nu le cunosc şi le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă, domnul ministru al Justiţiei ar veni extrem, extrem de bine documentat, dacă ar solicita aşa ceva. Încă o dată, acum nu cunosc motive de revocare”, a afirmat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că nu a existat niciun control la DNA altul decât cel din vara anului trecut, ”despre care nu s-a mai auzit mare lucru, probabil s-a terminat cu bine” şi nu a existat nici măcar o discuţie la nivelul conducerii DNA.

”M-ar surprinde ca aşa, cvasi-peste noapte, să apară motive serioase şi bine fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a spus că în următoarele zile va avea o discuţie şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi, dacă va fi nevoie, va avea o discuţie şi în trei – cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost prezent marţi la Cotroceni, când preşedintele i-a primit pe absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, ocazie cu care a şi discutat cu şeful statului.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut, săptămâna trecută, o conferinţă de presă de două ore în care a spus că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut. Ea a afirmat că în acest scandal nu este vorba despre Kovesi, ci despre “asaltul asupra justiţiei”.

Scandalul vizând DNA s-a declanşat după ce Antena 3 a difuzat o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor “probe fabricate” pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Citește și...