Cele mai mari şase agenţii de inteligenţă din Statele Unite le recomandă americanilor să evite folosirea unor dispozitive comercializate de producătorii chinezii. Modelele cu probleme ar fi, potrivit șefilor acestor agenții, ZTE şi Huawei.
În cadrul unei întâlnirii a Comisiei de Informaţii din Senatul Statelor Unite, şefii marilor agenţii de informaţii americane, printre care NSA, CIA şi FBI, au emis o comunicare comună prin care avertizează cu privire la riscurile folosirii dispozitivelor mobile produse de companiile chinezeşti, notează News.ro.
Şeful FBI, Chris Wray, a spus că guvernul american este foarte îngrijorat din cauza riscurilor de securitate pe care răspândirea produselor unor companii fidele unui regim politic care nu împărtăşeşte aceleaşi valori democratice le poate reprezenta. Conform directorului FBI, aceste companii au capacitatea de a fura şi modifica informaţiile în mod fraudulos, creând terenul propice pentru spionaj.
În prim planul acestui scandal este Huawei, companie a cărei divizie de smartphone-uri a crescut foarte mult în ultimii ani. Şefii agenţiilor americane avertizează că fondatorul Huawei este un fost membru al unei divizii a guvernului chinez, numite Armata de Eliberare a Poporului Chinez.
În 2014, celor de la Huawei le-a fost interzis să participe la licenţele pentru contracte guvernamentale, iar nu mai departe de luna trecută operatorul american AT&T a renunţat în ultima clipă să vândă smartphone-ul Mate 10 Pro, ca urmare a unor presupuse presiuni politice.
Tot în America, Huawei este acuzată că a motivat utilizatorii să scrie review-uri false despre acelaşi Mate 10 Pro, pe care compania chineză spera că-l poate vinde în Statele Unite.
Răspunsul oficial al Huawei spune că guverne şi utilizatori din 170 de ţări folosesc dispozitivele companiei şi că acesta nu reprezintă un risc de securitate mai mare decât orice alt producător din domeniu.
La începutul anului, senatorul american Mike Conaway a prezentat un proiect de lege intitulat Actul pentru Apărarea Comunicărilor Guvernamentale. Dacă va fi adoptat, printre altele, acesta va interzice angajaţilor guvernamentali să folosească produse comercializate de Huawei sau ZTE.