Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat, miercuri seară, că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut.
“Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Am respectat legea în tot ce am făcut”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, întrebată dacă va demisiona.
Ea a spus, într-o conferinţă de presă, că în acest scandal nu este vorba despre Kovesi, ci despre “asaltul asupra justiţiei”.
“Nu cred că acest atac este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român”, a declarat Kovesi, citată de News.ro.
Ea a spus că justiţia este sub un asalt de peste un an de zile şi dacă ne uităm cine ne atacă vedem – inculpaţi, oameni care au bani şi resurse şi care doresc să decredibilizeze actul de justitie şi să duca in derizoriu faptele de corupţie.