Focuri de armă la intrarea agenţiei americane de informaţii NSA

Vocea.biz / 14.02.2018
Focuri de armă la intrarea agenţiei americane de informaţii NSA

Poliţia ancheta miercuri cu privire la un schimb de focuri care a avur loc dimineaţa (ora locală) în apropierea sediului agenţiei de informaţii NSA, în apropierea capitalei americane Washington, soldat cu cel puţin un rănit, relatează AFP conform News.ro.

Postul de televiziune NBC Washington a difuzat imagini cu un SUV negru, care prezenta urme de împuşcături cu gloanţe în parbriz, încastrat în barierele de beton care protejează intrarea în acest complex ultrasecurizat.

O persoană încătuşată se vedea aşezată pe trotuar.

”Situaţia este sub control şi nu mai există vreo ameninţare la adresa securităţii”, a anunţat sobru pe Twitter agenţia de informaţii.

”Putem să confirmăm că o persoană a fost rănită şi nu ştim în ce împrejurări”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt de la Fort Meade.

Acest complex militar, situat la o jumătate de oră de mers cu maşina de Washington, este unul dintre locurile cele mai securizate din ţară.

Potrivit postului local ABC 7 News, trei persoane au fost rănite de gloanţe, iar suspectul a fost arestat.

”Preşedintele a fost informat despre schimbul de focuri de la Fort Meade. Ne gândim şi ne rugăm pentru toate persoanele care au fost atinse”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

INVIOLABIL

National Security Agency (NSA) este cel mai important organism de interceptare dintre agenţiile americane de informaţii. Ea este însărcinată să colecteze şi să analizeze toate formele de comunicare electronică.

În 2015, doi bărbaţi travestiţi în femei au încercat să pătrundă, la bordul unei maşini, în incinta celebrei şi misterioase agenţii de informaţii. Unul dintre ei a fost ucis, iar celălalt rănit.

NSA era totodată una dintre agenţiile americane cele mai secrete, până când fostul ei angajat, informaticianul şi avertizorul de integritate Edward Snowden, a predat presei milioane de documente secrete, în 2013.

Informaţiile livrate de Snowden – refugiat de atunci la Moscova – au scos la lumină metode dintre cele mai secrete ale agenţiei de ascultare, interceptare şi infiltrare a schimburilor în reţele de comunicaţii şi informatice.

A fost o lovitură dură pentru agenţie, care a avut până atunci o aură de ”inviolabilitate” şi o reputaţie impecabilă.

În afară de NSA, imensul complex Fort Meade găzduieşte, de asemenea, Cyber Command – Comandamentul militar american pentru spaţiul cibernetic – şi mai multe alte agenţii americane.

Departamentul Poliţiei din comitatul Anne Arundel, în Maryland, unde se află NSA, a anunţat pe Twitter că nu este însărcinat cu ancheta.

Autostrada care se află în apropiere a fost închisă pe ambele sensuri, a anunţat Fort Meade.

Citește și...