Marea Britanie lansează un software pentru blocarea conţinutului jihadist

Vocea.biz / 13.02.2018
Marea Britanie lansează un software pentru blocarea conţinutului jihadist

Guvernul britanic a lansat un software despre care spune că poate detecta cu acurateţe şi bloca orice conţinut jihadist de pe internet, scrie BBC, potrivit News.ro.

Ministrul de interne britanic, Amber Rudd, a declarat că este posibil ca softul să fie obligatoriu pentru companiile de tehnologie.

Rudd va vizita SUA unde se va întâlni cu companii de tehnologie pentru a discuta ideea, precum şi alte eforturi de a stopa extremismul.

Mii de ore de conţinut postat de ISIS pe internet au fost analizate de program, pentru a fi testat.

Guvernul a alocat 600.000 de lire sterline pentru crearea softului de către ASI Data Science, o companie de inteligenţă artificială din Londra.

ASI Data Science susţine că softul este capabil să detecteze 94% din conţinutul online publicat de ISIS, având o acurateţe de 99.995%.

Orice conţinut de care softul nu este sigur, va fi marcat pentru a fi luată o decizie de către o persoană.

Scopul softului este de a ajuta companiile mici care nu au resursele necesare pentru a detecta şi bloca conţinutul extremist care este postat pe site-ul lor.

Softuri similare din trecut au fost criticate dur de către cei care susţin un internet „liber” pentru că, spun ei, poate fi dat jos un conţinut care nu este neapărat problematic.

Jurnaliştii britanici au fost informaţi despre felul în care funcţionează softul, însă li s-a cerut să nu divulge metodologia exactă. Pe scurt, este vorba de un algoritm care detectează caracteristicile discursurilor ISIS.

Amber Rudd a declarat că acest soft a fost făcut pentru a se demonstra că aşteptările guvernului ca extremismul să fie restricţionat sunt reale şi justificate.

„Este un exemplu foarte convingător al faptului că poţi avea informaţiile necesare pentru a te asigura că acest tip de material nu ajunge online de la bun început”, a spus ea.

„Tehnologia există. Există softuri care fac exact ce ne dorim şi noi. Pentru companiile mici, ar putea fi ideal”, a spus Rudd.

Facebook şi Google investesc masiv pentru a rezolva această problemă, dar acest soft a fost conceput pentru companiile mici care ar putea fi la un moment dat chiar obligate să îl folosească.

„Dacă va fi nevoie, vom face legile necesare. Dar rămân convinsă că cea mai bună cale pentru a schimba lucrurile şi pentru a avea cele mai bune rezultate este să avem un forum, aşa cum avem acum”, a spus Rudd.

Este vorba despre Forumul Global pentru Combaterea Terorismului pe Internet, care s-a lansat anul trecut şi aduce la aceeaşi masă guverne precum cele ale SUA şi Regatului Unit şi firme importante ca Facebook, Google, Twitter şi altele.

Cea mai mare provocare este să se afle ce zone ale internetului vor fi folosite de terorişti în viitor.

Citește și...