Atac la un mall din Beijing: O femeie a murit şi alte 12 persoane au fost rănite

Vocea.biz / 11.02.2018
Atac la un mall din Beijing: O femeie a murit şi alte 12 persoane au fost rănite

O femeie a murit şi alte 12 persoane au fost rănite după ce un bărbat a atacat cu un cuţit persoanele care se aflau într-un mall din Beijing, scrie Reuters.

Poliţia din Beijing a informat într-un comunicat că au reţinut un bărbat în legătură cu atacul din mall-ul Joy City din districtul Xidan, titrează News.ro.

Trei bărbaţi şi zece femei au fost trimişi la spital după atac iar una dintre femei a murit din cauza rănilor, a spus poliţia. Toate celelalte persoane sunt aşteptate să îşi revină.

Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un bărbat de 35 de ani cu numele de familie Zhu, din regiunea nordică Henan.

Bărbatul a recunoscut că este vinovat şi a precizat că a vrut să „îşi arate nemulţumirea” prin acest atac, însă poliţia nu a oferit mai multe detalii.

Staţiile de radio din Beijing au postat imagini pe reţeaua socială WeChat în care se putea vedea sânge pe podeaua din mall precum şi o persoană rănită care era transportată la spital.

Crimele violente sunt rare în China în comparaţie cu alte ţări, mai ales în oraşele mari, datorită nivelului crescut al securităţii, însă în ultimii ani numărul atacurilor în care s-au folosit cuţite a crescut, multe dintre ele vizând copii, comentează Reuters, adăugând că autorităţile au pus atacurile pe seama persoanelor cu afecţiuni psihice. Cuţitele sunt folosite des în astfel de atacuri pentru că legile privind deţinerea armelor de foc sunt foarte stricte în China.

Cu toate acestea, guvernul chinez a susţinut şi că unele dintre atacuri vin partea militanţilor din regiunea de vest Xinjiang, acolo unde regimul de la Beijing susţine că se confruntă cu  insurgenţi islamişti.

Citește și...