Meteorologii anunţă vânt şi precipitaţii, predominant ninsori, moderate canititativ, în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, începând de duminică dimineaţă de la ora 6:00 şi până luni, la ora 4:00.
“În intervalul menţionat în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10…15 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa”, conform ANM.
De asemenea, meteorologii precizează că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută, titrează News.ro.
Pe litoral rafalele vor depăşi 60…65 km/h, dar precipitaţiile vor fi mixte.