Sindicatele din penitenciare, noi negocieri cu MJ. Toader prezintă, pe Facebook, măsurile

Vocea.biz / 09.02.2018
Sindicatele din penitenciare, noi negocieri cu MJ. Toader prezintă, pe Facebook, măsurile

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, enumeră pe Facebook, vineri dimineaţă, măsurile luate pe parcursul anului trecut pentru dezvoltarea sistemului penitenciar, în care vorbeşte despre ceea ce s-a făcut pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie – au fost create 170 de locuri noi de cazare (realizate prin transformarea unor spatii existente) şi au fost modernizate 200 de locuri, dar şi despre măsurile luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru angajaţi – majorarea cu 10% a salariilor sau suplimentarea cu 1.000 de posturi a schemei de personal. Precizările ministrului vin în contextul în care sindicatele angajaţilor din penitenciare au ameninţat din nou cu proteste, iar la ora 10.00 merg la Ministerul Justiţiei pentru a-şi prezenta din nou revendicările, deşi spun că nu au reuşit să obţină o întâlnire cu Tudorel Toader, transmite News.ro.

Măsurile pentru dezvoltarea sistemului penitenciar implementate în perioada februarie – decembrie 2017 enumerate de ministrul Justiţiei sunt structurate pe cinci direcţii – infrastructură, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, măsuri în executarea hotărârii pilot pronunţate de CEDO în 25 aprilie 2017 şi “cooperare şi dialog pentru consolidarea sistemului penitenciar”.

Măsurile prezentate de ministrul Justiţiei:

INFRASTRUCTURĂ

1.1 Penitenciarul Berceni: Prin Hotărârea de Guvern nr. 626/2017 a fost aprobată achiziţia unui studiu de fezabilitate, destinat construirii unui penitenciar cu o capacitate de 1000 de locuri, respectiv P47-Berceni. În prezent, este în curs de desfăşurare procedura de achiziţie a Contractului de servicii de proiectare pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru P47-Berceni.

1.2 Penitenciarul Unguriu: Prin Hotărârea de Guvern nr. 791/2017, s-a aprobarea trecerea imobilelor din administrarea Ministerului Apărării Naţionale (MAPN) în administrarea Ministerului Justiţiei, pentru ANP, în scopul transformării în penitenciar, cu o capacitate de 900 locuri. A fost încheiată procedura de preluare a acestor imobile de la MApN.

1.3 Institutului Naţional de Administraţie Penitenciară: instituţie care să asigure formarea personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

1.4 Finanţare – Memorandumul cu tema Decizie privind oportunitatea finanţării infrastructurii fizice a sistemului penitenciar român, printr-un proiect finanţat din fonduri externe rambursabile, a fost adoptat de Guvernul României la data de 05 Decembrie 2017.

1.5 În bugetul pentru anul 2018, au fost alocate fonduri pentru demararea lucrărilor de investiţii în vederea creării a 5.110 noi locuri de detenţie, în perioada 2019-2023.

MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE LUCRU

2.1 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor – proiectul se află în faza de dezbatere publică.

2.2 Majorarea cu 10% a salariilor funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar începând cu 1 octombrie 2017.

2.3 Suplimentarea cu 1000 de posturi a schemei de personal pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin modificarea Hotărârii de Guvern nr. 652/2009.

2.4 Încadrarea a 1.756 de noi angajaţi în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonare (media ultimilor ani este de aproximativ 400 de noi angajaţi/an).

2.5 Utilizarea unui sistem unic de salarizare la nivelul sistemului penitenciar, începând cu luna Octombrie prin implementarea unei aplicaţii dezvoltată în regie proprie de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE DETENŢIE

3.1 Au fost create 170 locuri noi de cazare (realizate prin transformarea unor spatii existente) şi au fost modernizate 200 de locuri.

3.2 Prin lucrările de reparaţii curente şi întreţinere au fost amenajate 2351 de locuri de detenţie.

3.3 Achiziţionarea a 13 noi mijloace de transport pentru transferul deţinuţilor.

3.4 Construirea de spaţii socio-educative în 8 unităţi penitenciare.

MĂSURI ÎN EXECUTAREA HOTĂRÂRII PILOT PRONUNŢATĂ DE CEDO LA 25 APRILIE 2017

4.1 Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană.

4.2 Legea nr. 169/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013, prin care s-a instituit un mecanism compensatoriu pentru acordarea unui beneficiu, însemnând 6 zile considerate ca fiind executate pentru un număr de 30 de zile de custodiere în spaţii de detenţie necorespunzătoare.

4.3 Ordinul ministrului justiţiei nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate.

4.4 Ordinul ministrului justiţiei nr. 2773/C/2017 pentru aprobarea situaţiei centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punct de vedere al condiţiilor de detenţie.

4.5 Întocmirea Calendarului de măsuri 2018 – 2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie, în executarea hotărârii-pilot Rezmives şi alţii împotriva României, pronunţată de CEDO la 25 Aprilie 2017.

COOPERARE ŞI DIALOG PENTRU CONSOLIDAREA SISTEMULUI PENITENCIAR

Consultări cu organizaţiile sindicale – în cursul anului 2017, ministrul Justiţiei a participat atât la întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale din sistemul judiciar cât şi în cadrul Comisiei mixte de dialog social. Consultările au vizat problematica resurselor umane, cariera şi modificările legislative privind statutul personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, drepturile salariale şi condiţiile de muncă ale acestei categorii profesionale.

Evaluarea condiţiilor de lucru şi de detenţie – în cursul anului 2017, Ministrul Justiţiei a efectuat 6 vizite de lucru la unităţi penitenciar din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Vizitele a avut drept scop observarea directă atât a condiţiilor de muncă ale angajaţilor cât şi a condiţiilor detenţie în vederea pregătirii de către statul român a setului de măsuri ca urmare a hotărârii pilot pronunţată de CEDO.

Precizările au loc în contextul în care reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelorvineri vor merge la Ministerul Justiţiei, vineri, la ora 10.00, cu o listă de revendicări pentru ministrul Tudorel Toader, solicitând rezolvarea urgentă a problemelor legate de condiţiile de lucru improprii, de deficitul de personal şi de plata orelor suplimentare nerecuperate. Sindicaliştii spun că nu se aşteaptă la minuni, dar, dacă ministrul Justititiei refuză în continuare dialogul, angajaţii din penitenciare vor relua protestele începând de vineri.

“Având în vedere că ministrul Justiţiei refuză dialogul, iar problemele din penitenciare continuă să rămână nerezolvate, la ora 10.00 vom fi prezenţi la sediul Ministerului Justiţiei cu o listă de revendicări pentru ministrul Tudorel Toader”, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Liderul Sindical Sorin Dumitraşcu a declarat, vineri dimineaţă, pentru News.ro, că sindicaliştii vor merge la Ministerul Justiţiei deşi nu au reuşit să obţină o întâlnire cu ministrul Tudorel Toader, care “refuză dialogul”.

Sindicaliştii afirmă că, în pofida promisiunilor, condiţiile de lucru din penitenciare rămân la fel de improprii pe cât sunt cele de detenţie, motiv pentru care cer un plan de măsuri de îmbunătăţire a acestora şi un buget care să asigure implementarea acestuia. Sindicaliştii mai susţin că, deşi deficitul de personal este de aproape 40%, ministrul Justiţiei “ţine la sertar” din octombrie 2017 Memorandumul privind scoaterea la concurs a funcţiilor vacante şi cer deblocarea concursurilor şi finanţarea posturilor vacante.

“Urmare a scandalului provocat de existanta celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate în ultimii 2 ani, ministrul Justiţiei a promis în decembrie 2017 că va promova un proiect de act normativ prin care datoria Guvernului faţă de personalul din penitenciare să fie plătită, urmând că, pe viitor, aceste ore suplimentare să fie plătite la timp. Cerem, deci, finalizarea şi transmiterea acestui proiect de act normativ spre aprobare, munca forţată fiind interzisă prin Constituţie. Pe agenda de lucru vom include şi propuneri referitoare la statutul poliţiştilor de penitenciare, eliminarea discriminărilor şi disfuncţionalităţilor din legislaţia salarizării şi pensionării, dar şi soluţii pentru deblocarea negocierilor colective, aflate la acest moment într-un impas care poate duce la un conflict de muncă”, mai spun sindicatele din penitenciare.

Citește și...