Nou exerciţiu de verificare a sistemelor de alarmare a populaţiei, în toate județele

Vocea.biz / 07.02.2018
Nou exerciţiu de verificare a sistemelor de alarmare a populaţiei, în toate județele

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) continuă, miercuri, desfăşurarea lunară a exerciţiilor pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. În intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

Acţiunea denumită generic ”Miercurea sirenelor” se desfăşoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, titrează News.ro.

Potrivit organizatorilor, între orele 10.00 şi 11.00 în toate judeţele ţării vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, astfel încât să fie centralizate permanent datele privind starea echipamentelor de avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale.

”Prin modul de acţionare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte cunoaşterea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor. În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei”, au transmis organizatorii.

Principalele semnale care trebuie cunoscute de către populaţie:

– alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele,
– prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde, cu pauză de 12 secunde între ele,
– alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde între ele
– încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute

În Capitală există 390 de sirene în evidenţe (337 electrice şi 53 electronice). Din acestea, doar 102 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov.

În ceea ce priveşte judeţul Ilfov, acesta are în evidenţe 75 de sirene (58 electrice şi 17 electronice). Dintre aestea, doar 10 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către ISU Bucureşti-Ilfov.

Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

Tags:
Citește și...