Phenianul îl trimite la JO pe şeful statului Kim Yong-nam

Vocea.biz / 05.02.2018
Phenianul îl trimite la JO pe şeful statului Kim Yong-nam

Şeful statului nord-coreean, Kim Yong-nam, urmează să efectueze săptămâna aceasta o vizită la Pyeongchang, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă, şi să devină astfel oficialul de la Phenian de cel mai înalt rang care efectuează vreodată o vizită în Coreea de Sud, scrie BBC News.

Kim Yong-nam urmează să asiste, vineri, la ceremonia de deschidere a JO, a confirmat Nordul.

Cele două Corei vor defila sub un singur steag la ceremonia de deschidere, titrează News.ro.

Această vizită semnalează un ”dezgheţ” în relaţiile intercoreene, însă unii experţi consideră este puţin probabil ca ea să aibă vreo consecinţă asupra ambiţiilor nucleare ale Phenianului.

Vizita va dura trei zile, iar Kim va conduce delegaţia nord-coreeană de 22 de membri.

Kim Yong-nam, în vârstă de 90 de ani, i-a văzut la putere, în cariera sa, pe toţi cei trei membri ai dinastiei staliniste.

Prin funcţia sa, foarte simbolică, primeşte acreditările diplomaţilor străini la Phenian. În această calitate, el este cel care trimite condoleanţe sau mesaje de felicitare liderilor străini.

El deţine preşedinţia prezidiului aşa-zisului Parlament nord-coreean – Adunarea Supremă a Poporului – din 1998.

Spre deosebire de actualul lider nord-coreean, Kim Jong-un, Kim Yong-nam a efectuat vizite în străinătate.

În august 2017, el a efectuat o vizită în Iran, unde a participat la învestirea în al doilea mandat al lui Hassan Rohani.

El a participat, de asemenea, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, în Rusia, în 2014.

Kim Yong-nam este considerat un adept loial al conducerii.

”Cum acţionează şi se exprimă sub îndrumarea conducerii, Kim nu face greşeli. De aceea şi-a putut păstra postul de rang înalt într-o ţară în care epurările sunt un lucru obişnuit”, a declarat un transfug nord-coreean citat de agenţia sud-coreeană de presă Yonhap.

Un oficial de la Casa Albastră, preşedinţia sud-coreeană, a declarat pentru BBC că, în opinia sa, vizita lui Kim reflectă voinţa Nordului de îmbunătăţire a relaţiilor intercoreene şi demonstrează sinceritatea Phenianului.

Seulul a anunţat că doreşte să poarte discuţii la nivel înalt cu delegaţia nord-coreeană în cursul vizitei acesteia, potrivit Yonhap.

Prin participarea sa la ceremonia de deschidere a JO, Kim Yong-nam se va afla în prezenţa vicepreşedintelui american Mike Pence, în contextul unor tensiuni puternice între Phenian şi Washington pe tema ambiţiilor nucleare nord-coreene.

Citește și...