Răsturnare de situație în cazul cântăreței Maria Ciobanu. Ce se întâmplă

A. Dragu / 31.01.2018
Răsturnare de situație în cazul cântăreței Maria Ciobanu. Ce se întâmplă

După ce și-a trâmbițat retragerea din viața artistică în luna martie, umplându-i de emoție pe toți cei care au crezut c-o văd ultima oară pe scenă cântând, succesul înregistrat și implicit bănuții făcuți au fost argumente concludente ca artista să fie tentată să se… răzgândească.

Respectul financiar arătat de anumiți primari a convins-o pe Maria Ciobanu să înfrunte problemele de sănătate (are interdicție să mai zboare cu avionul), să lase însoritul Los Angeles, și să vină aparent pe furiș, în România, la țară.

În buna tradiție a evenimentelor de retragere ale cântăreților noștri care nu sunt altceva decât minciuni comerciale ale organizatorilor, în weekendul trecut, solista, însoțită de Ionuț Dolănescu, a venit neanunțat în România să cânte în Cumpăna și Chirnogeni, două sate constănțene.

În vârstă de 78 de ani, aflată cumva în ofsaid, Maria Ciobanu s-a scuzat, spunând că dragostea pentru cântec și pentru publicul român s-au dovenit mai puternice decât mirajul pensiei. Am continua lămuritor, mult mai puternice decât o viață ca o vacanță în Los Angeles, oraș unde locuiește alături de soțul său Mircea Câmpeanu.

Cei doi au un apartament în aceeaşi curte cu fiica sa, solista Camelia Ciobanu Filip, sora mijlocie a lui Ionuţ Dolănescu, care, de asemenea locuiește în Statele Unite, însă pe coasta cealaltă, în Orlando, Florida.

În urmă cu două luni, artista a declarat public că se desparte definitiv de fanii de acasă și de țara unde a făcut carieră. Maria Ciobanu a întreprins un turneu de succes, alături de întreaga sa familie, Ionuț și Doinița Dolănescu, Camelia Ciobanu și soprana Leontina Văduva, umplând de două ori Sala Palatului din București, apoi săli din Craiova, Râmnicu – Vâlcea, Bacău și Iași.

Citește și...