Traian Băsescu afirmă că decizia Vioricăi Dăncilă de a renunţa la protecţia SPP, “argumentată cu bârfe de partid”, demonstrează cum va fi guvernarea acesteia – “Daddy ordonă, Vasilica execută”.
Fostul preşedinte Băsescu spune că măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare, ilegal fiind şi transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către Jandarmerie, care nu are prin lege astfel de misiuni. “Lucrurile vor ieşi prost, tare prost…Daddy”, îi transmite fostul șef de stat liderului PSD.
“După o “îndelungată” cooperare cu SPP-ul, care nu a durat decât 24 ore, Viorica Vasilica Dancilă a decis să renunţe la protecţia legal asigurată de această instituţie. Evident, Vasilica a fost doar executantul unei dispoziţii a lui Daddy, dispoziţie argumentată cu bârfe de partid. Acest episod ne demonstrează cum se va desfăşura guvernarea Vasilicăi. Daddy ordonă, Vasilica execută”, a scris, miercuri, pe Facebook, Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, liderul PSD, Liviu Dragnea, începe să construiască instituţii paralele cu cele legale pentru a putea controla “tot ce mişcă în guvern şi în alte instituţii ale statului”, iar “în această strategie un pion important este altă supusă, din Videle, Carmen Dan”.
“În final, lucrurile vor ieşi prost, tare prost…Daddy”, îi transmite Băsescu lui Dragnea.
Fostul preşedinte mai spune că măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor, în baza unor bârfe de partid, este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare, că este exclus ca ofiţeri SPP să fi făcut rapoarte care să vizeze altceva decât incindente de securitate la adresa demnitarului, dacă au existat şi că transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către Jandarmerie este ilegal, instituţia neavând prin lege astfel de misiuni, nici antrenamentul necesar protecţiei demnitarilor şi nici mecanismele şi logistica necesare misiunii de protecţie a demnitarilor.
“Atenţie, domnule Comandant al Jandarmeriei Române: protecţia demnitarilor înseamnă mult mai mult decât paza demnitarilor.Nu prea se utilizează bulanul şi nici garduri mobile pentru protecţie”, adaugă Traian Băsescu.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că renunţă la protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază, gest pe care îl fac toţi miniştrii. Ea a ţinut să precizeze că nu are o problemă cu ofiţerii SPP sau cu instituţia. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, miercuri, că renunţarea la protecţia SPP de către membrii Cabinetului nu este o decizie politică, luată la partid.