Guvernul actualizează regimul de acordare a sporurilor pentru profesori

Vocea.biz / 31.01.2018
Guvernul actualizează regimul de acordare a sporurilor pentru profesori

Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal didactic din învățământ, mărimea concretă a sporurilor pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora, a fost adoptat astăzi printr-o Hotărâre de Guvern.

Conform unui comunicat al Guvernului, cuantumul sporului pentru condiții de muncă se stabilește prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 și 15% din salariul de bază, în funcție de criteriile specifice pentru fiecare categorie în parte și corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, cu respectarea prevederilor Legii — cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Executivul a decis că sporurile pentru condiții de muncă se acordă pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Potrivit Hotărârii de Guvern, la stabilirea concretă a sporului pentru condiții de muncă trebuie avute în vedere o serie de condiții, printre care existența concomitentă a mai multor factori de risc, durata de expunere la acțiunea acestor factori, natura factorilor nocivi-fizici, chimici sau biologici și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului. De asemenea, vor fi luate în calcul condițiile de muncă ce implică un efort fizic mare în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibrații, praf, radiații, vapori, aburi, condițiile de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de accidentare sau de îmbolnăvire, precum și structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă.

Conform Guvernului, nominalizarea personalului care beneficiază de acest spor, fără depășirea procentului prevăzut în prezentul regulament, este făcută de conducătorul ierarhic și se aprobă de consiliul de administrație, cu consultarea organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ sau a reprezentațiilor salariaților la nivel de unitate/instituție acolo unde nu există sindicate, conform prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Unitățile și instituțiile din sistemul de învățământ sunt obligate să adopte măsuri tehnice și organizatorice care să conducă la desfășurarea activităților în condiții de muncă optime, în termen de cel mult 6 luni de la constatarea prin buletine de determinare a condițiilor de muncă. De asemenea, unitățile/instituțiile din sistemul de învățământ trebuie să efectueze periodic măsurători la locurile de muncă în timpul desfășurării activităților (aceste perioade nu pot fi mai mari de șase luni). În același timp, personalul care își desfășoară activitatea în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare este supus examinărilor medicale periodice, prin serviciile de medicina muncii, conform legislației în vigoare.

Acordarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă se face cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Citește și...