Sute de case din orașul pitoresc Ollolai sunt scoase la vânzare de autoritățile locale pentru prețul de 1 euro. Primarul speră ca prin acest demers să salveze orașul de la depopulare și să dinamizeze mediul economic.
Sute de case din orașul pitoresc Ollolai sunt scoase la vânzare pentru suma modică de un euro, titrează CNN. Potrivit autorităților locale, multe dintre imobile au fost lăsate în paragină iar orașul este amenințat cu dispariția din cauza depopulării.
Autoritățile locale au reușit să îi identifice pe foștii proprietari care și-au predat imobilele. Cumpărătorii vor putea să achiziționeze proprietăți doar cu promisiunea că vor investi cel puțin 18.000 de euro în recondiționarea lor. Primarul speră ca astfel să atragă nu doar noi locuitori ci să și dinamizeze mediul economic pe măsură ce noii proprietari vor moderniza locuințele aflate acum în paragină.
Ollolai se află într-o zonă pitorească și este o căutat de turiștii care își doresc experiențe autentice italiene, se laudă autoritățile. Tradițiile și cultura locului împreună cu frumusețile naturale sunt principalele atuuri care ar putea să îi atragă în Ollolai pe noii proprietari.
Unii dintre cei care au profitat deja de oferta autorităților s-au grăbit să își renoveze clădirile și să le transforme în unități de cazare pentru turiști.
Alții s-au mutat deja doar pentru că au dorit să scape de stresul și poluarea de la oraș. Unul dintre noii locuitori recomandă cu căldură orașul spunând că localitatea pare înghețată în timp, oferă priveliști superbe iar vecinii sunt pur și simplu încântători.
Autoritățile din Ollolai nu sunt singurele care încearcă să atragă noi locuitori. Alte două localități oferă și ele case abandonate la prețul modic de un euro, titrează cei de la the Daily Mail.