Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat în glumă, marţi, ”vexant” faptul că nu se află pe lista personalităţilor ruse susceptibile să fie sancţionate de Washington, pe care a catalogat-o drept un ”act inamical”, dar a exclus pentru moment măsuri de retorsiune, relatează AFP.
”Este, bineînţeles, un act inamical, el complică (…) relaţiile ruso-americane şi dăunează ansamblului relaţiilor internaţionale”, a declarat liderul de la Kremlin, potrivit News.ro.
Putin a făcut această declaraţie într-o conferinţă cu oficiali de rang înalt de la cartierul său general de campanie în alegerile prezidenţiale din martie.
Trezoreria SUA a publicat o listă ce cuprinde numele a peste 100 de persoane, considerate apropiate președintelui Putin și care ar putea fi sancționate de autoritățile americane ca urmare a acțiunilor Rusiei. Lista include, pe lângă oficiali care lucrează în cadrul administrațiilor centrale și oameni de afaceri și miliardari. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Serghei Lavrov, premierul Dimitri Medvedev, dar și șefii serviciilor secrete, toți se află pe lista făcută publică de autoritățile americane.