Inspecţia Judiciară a fost sesizată de Parchetul General în cazul procurorului George Bucurică, acuzat că ar fi hărţuit sexual o femeie care este parte a unui dosar instrumentat de el. Parchetul a decis, totodată, încetarea delegării din funcţia de prim-procuror la Parchetul Judecătoriei Oraviţa, urmând ca acesta să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Potrivit Ministerului Public, prin ordin al procurorului general s-a dispus realizarea unui control vizând activitatea procurorului şi conduita acestuia.
De altfel, joi, procurorul general a decis înceterea delegării lui George Bucurică din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi întoarcerea acestuia la Tribunalul Caraş-Severin.
De asemenea, Parchetul General a sesizat Inspecţa Judiciară cu privire la George Bucurică pentru posibile abateri disciplinare şi pentru manifestări care duc atingere onoarei sau justiţiei.
„Precizăm faptul că la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se efectuează în continuare verificări cu privire la cauze instrumentate de procurorul Bucurică Radu George dar şi cu privire la cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara având ca obiect plângerile penale formulate împotriva acestuia”, arată Ministerul Public.
Măsurile luate de instituţie vin în contextul în care în spaţiul public au apărut înregistrările unor discuţii între el şi o femeie care este parte a unui dosar instrumentat chiar de procuror. Femeia îl acuză pe George Bucurică de hărţuire sexuală, spunând că i-a făcut nenumărate avansuri, a sărutat-o şi i-a propus să întreţină relaţii sexuale cu el.