Traian Băsescu, atac la Dragnea: “Dacă acceptă, PSD merită să dispară din politică”

Vocea.biz / 25.01.2018
Traian Băsescu, atac la Dragnea: “Dacă acceptă, PSD merită să dispară din politică”

Fostul preşedinte Traian Băsescu îl atacă pe Liviu Dragnea după declaraţia liderului PSD cu privire la acceptarea persoanelor urmărite penal în Guvern.

Traian Băsescu susţine că “nu a existat în România şi nici în Uniunea Europeană şef de partid care să-şi fi sfidat poporul, dar şi realitatea politică, aşa cum au făcut-o Dragnea şi Codrin Ştefănescu în ultimele zile”.

Fostul preşedinte precizează că Dragnea vrea să “aducă la propriul nivel, acela de condamnat penal, cea mai importantă instituţie executivă a ţării, Guvernul României”.

Băsescu spune că Dragnea nu înţelege că “imaginea ţării este dată în primul rând de imaginea guvernului” şi că “există o regula de aur a guvernelor democratice care spune că, atunci când un ministru este investigat într-un dosar penal, acesta se retrage din funcţie”.

Nu în ultimul rând, Traian Băsescu susţine că “prezumţia de nevinovăţie funcţionează pentru orice om simplu, dar nu poate fi aplicată miniştrilor, militarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici, diplomaţilor poliţiştilor prin menţinerea în funcţie”.

“Mă întreb cât de nesimţiţi şi lipsiţi de scrupule pot fi politicienii care fiind urmăriţi penal, acceptă să fie nominalizaţi în guvern ştiind că fac rău ţării. Eu sper că Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh nu acceptă să-I dispreţuiască pe români revenind în guvern. Dacă PSD-ul ca partid, va accepta docil şi această ultimă umilire a sa şi a electoratului propriu de către iresponsabilul Dragnea, înseamnă că acest partid câştigător al alegerilor parlamentare, merită să dispară din politica românească pentru că nu reprezintă nici interesele ţării şi nici interesele propriului electorat ci doar interesele mărunte, şiretenia şi lipsa de inteligenţă specifice lui Dragnea”, a scris Băsescu pe pagina sa oficială de pe reţeaua de socializare Facebook.

În finalul mesajului, Băsescu se întreabă cum se simte “europeana Dăncilă” şi cum se va simţi Iohannis “dacă va fi în situaţia de a primi jurământul unor penali votaţi de majoritatea PSD-ALDE-UDMR”.

Citește și...