Un incendiu a izbucnit marţi după-amiază într-un apartament situat la parterul unui bloc din municipiul Botoşani. Cinci persoane au fost intoxicate cu fum, iar 32, printre care şi patru copii, au fost evacuate. Două dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Aleea Nouă din municipiul Botoşani, scrie News.ro.
La faţa locului s-au deplasat patru echipe ale Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, precum şi patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
La sosirea forţelor de intervenţie ardeau bunurile din apartament, cu flacară şi degajari mari de fum, iar concomitent cu acţiunea de stingere, pompierii au început căutarea persoanelor din bloc.
Astfel, au fost evacuate 32 de persoane, dintre care patru copii. Totodată, cinci persoane s-au intoxicat cu fum, patru dintre acestea fiind transportate la spital, două aflându-se în stare gravă.
Intervenţia a fost îngreunată, pe de-o parte de cantitatea mare de materiale combustibile din apartament care întreţineau arderea, pe de altă parte de vizibilitatea redusă din cauza fumului dens, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.
Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.