Clujenii care au pornit pe jos până la Bucureşti în “Marşul Speranţei” pentru a participa la protestul faţă de modificarea legilor Justiţiei, organizat sâmbătă în Piaţa Universităţii, ar urma să ajungă vineri seară la Otopeni după aproximativ 450 de kilometri parcurşi.
Membrii grupului, cărora li s-au alătura inclusiv copii, au avut parte de primiri călduroase în localităţile prin care au trecut şi spun că marşul le-a permis să vadă locuri noi şi să lege prietenii, informează News.ro.
Grupul format din cinci persoane a ajuns la Ploieşti joi seară, iar vineri dimineaţă participanţii au pornit spre Bucureşti, pe traseu aluturându-li-se mai mulţi tineri, inclusiv copii. Astfel, vineri, grupul avea în jur de 25 de membri şi era însoţit de maşini de poliţie pe mai multe segmente ale traseului.
Liderul şi iniţiatorul protestului “Marşul Speranţei”, Sorin Bobiş, a scris pe Facebook că în cele zece zile de când se află pe drum au avut parte de numeroase surprize din partea localnicilor din zonele pe unde au trecut, care le-au oferit mâncare şi cazare, iar unii i-au întâmpinat cu pâine şi sare. În unele localităţi, au fost organizate proteste de susţinere, în aşteptarea grupului.
“Am fost impresionaţi când la intrarea în judeţul Prahova am fost întâmpinaţi de un domn cu pâine şi sare. Am fost conduşi în Sinaia de protestestari din acest oraş, care ne-au aratat mormântul lui Badea Cârţan, loc unde am aprins o lumânare”, a scris Bobiş.
Membrii grupului spun că au legat multe prietenii şi că nu au avut parte de incidente pe drum, doar frigul le-a creat mici probleme. În a şasea zi, de expemplu, participanţii au îndurat temperaturi de minus 13 grade Celsius.
“Am plecat din Rupea pe un frig crunt, minus 13 grade Celsius. Temperatura a rămas negativă toată ziua, când a fost cel mai cald erau minus 4 grade. Frigul îţi intră până la oase, mai ales din cauză că TIR-urile trec la 50 de centimetri de noi şi antrenează o masă mare de aer”, a mai scris Bobiş.
Vineri seară, grupul ar urma să ajungă la Otopeni, unde se va caza, iar sâmbătă dimineaţa va porni spre Piaţa Universităţii.
Grupul parcurge peste 40 de kilometri pe zi, pentru a ajunge la protestul care va avea loc sâmbătă seară în Piaţa Universităţii, intitulat “Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”.
Iniţiatorul “Marşului Speranţei” este un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989. La plecarea din Cluj Napoca, acestuia i s-au alăturat unul dintre fiii săi, în vârstă de 18 ani, doi nevăzători şi un cetăţean francez stabilit de mai mulţi ani în ţară, fiind căsătorit cu o româncă.
Înainte de plecare, Sorin Bobiş a spus că a ales această formă de protest pentru a le atrage atenţia în primul rând bucureştenilor, pe care îi invită la protestul de sâmbăta viitoare. “Dacă noi putem face un efort de a merge 10 – 11 zile pe jos, bucureştenii pot coborî de blocuri în ziua protestului şi să ni se alăture. Aveam 23 de ani când am participat la Revoluţia din 1989, iar acum simt că ce am câştigat atunci s-a pierdut pe drum”, a spus iniţiatorul “Marşului Speranţei”.
Francezul participant la protest, care se ocupă de agricultură în Cluj, poartă steagul ţării sale şi a declarat că a simţit nevoia să se alăture grupului pentru că trăieşte de 15 ani în România şi doreşte “să meargă ţara pe drumul cel bun”.