În Italia, vechile cărți de identitate vor fi înlocuite cu cardul de identitate electronic (așa-numitul CIE), până în august 2018.
CIE este un card inteligent, similar cu permisul de conducere sau cardul bancar, unde informațiile personale sunt stocate pe microcipuri și bandă optică ți este deja disponibilă în peste 199 de comune, între care: Roma, Napoli, Milano, Torino, Genova, Veneţia şi Ragusa.
Cardul a fost introdus începând cu 4 iulie 2016, primăriile putând emite noua CIE, conform circularei nr. 10/2016 a Ministerului de Interne. Cu noul card de identitate, rezidenții italieni vor putea călători în toate țările din Uniunea Europeană și în cele cu care statul italian a semnat acorduri specifice.
Cetățenii pot solicita CIE la primăria de rezidență sau de domiciliu, unde o vei primi în termen de șase zile lucrătoare. Valabilitatea actului de identitate electronic variază în funcţie de vârsta titularului şi este:3 ani pentru minori sub 3 ani, 5 ani pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, 10 ani pentru adulţi.
Costul cardului este de 16,79 euro şi include, de asemenea, şi costurile de expediere. Detalii cu privire la noua carte de identitate, puteţi găsit aici: cartaidentita.interno.gov.it