Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a precizat că organizația politică pe care o conduce va propune președintelui declanșarea alegerilor anticipate. Șeful liberalilor a spus că nu dorește ca România să “ajungă pe mâna tribului din Teleorman” iar PNL este pregătit să își asume răspunderea pentru găsirea unei majorități parlamentare care să susțină un guvern, fără PSD.
Președintele Partidului Național Liberal a precizat că delegația pe care o va conduce mâine la Cotroceni va propune președintelui declanșarea unor alegeri anticipate. De asemenea, PNL este pregătit să își asume și răspunderea pentru a forma o majoritate parlamentară în vederea instalării unui guvern fără PSD.
“Am decis ca mandatul delegației să fie solicitarea de alegeri anticipate. Partidul Național Liberal este pregătit să își asume guvernarea prin câștigarea alegerilor parlamentare.[…] Am decis ca Partidul Național Liberal să nu refuze, în cazul în care i se solicită, răspunderea de a forma o majoritate parlamentară pentru a forma un guvern, fără PSD,” a spus Ludovic Orban.
În ceea ce privește nominalizarea făcută de PSD, Ludovic Orban a precizat că Viorica Dăncilă nu este un politician cu notorietate, nu are pregătirea necesară și nici anvergura pentru ocuparea funcției de premier. Faptul că europarlamentarul Dăncilă este tot din Teleorman arată, spune șeful PNL, că “va fi o marionetă.”
Ludovic Orban a declarat că PNL va face tot ce îi stă în putere pentru ca România să nu “ajungă pe mâna tribului din Teleorman.”
“S-a văzut clar că PSD-ul nu este capabil să guverneze și credem că nu putem lăsa destinul României pe mâna tribului de Teleorman,” a conchis președintele PNL.
Partidul Național Liberal este așteptat miercuri, 17 ianuarie, la ora 13:00, la Cotroceni pentru o oră de consultări cu președintele Klaus Iohannis.