Fostul preşedinte Traian Băsescu îl numeşte pe liderul PSD Liviu Dragnea “un descreierat bolnav de putere care şi-a decapitat două guverne în 12 luni, fără să-i pese de consecinţele pentru ţară”, ca urmare a deciziei PSD de retragere a sprijinului pentru premieurl Mihai Tudose, care şi-a anunţat demisia.
“Daddy? Un descreierat bolnav de putere care şi-a decapitat două guverne în 12 luni, fără să-i pese de consecinţele pentru ţară. Daddy, vezi că România se află într-o zonă cu tensiuni militare,într-o Uniune Europeană aflată în plin proces de reaşezare, proces la care noi nu participăm că n-avem timp. Nu mai vorbim de deprecierea monedei naţionale, de creşterea dobânzilor, de stoparea investiţiilor directe etc, etc”, scrie pe Facebook Băsescu, adugând că “totuşi, în lumea democratică, schimbarea guvernelor are o logică ce vizează interesul naţional şi nu ambiţiile unui DADDY”.
Fostul preşedinte consideră că Dragnea a reuşit să facă din România o ţară care se îndreaptă cu mare viteză către “ape mici”, unde poate eşua, titrează News.ro.
În finalul postării sale, Traian Băsescu, reaminteşte că “în ţară se află premierul Japoniei Shinzo Abe, interesat de investiţii în România”.
“Să-l trimitem la Daddy, că noi tocmai am rămas fără guvern”, sugerează el.