Guvernul a aprobat un plafon de garantare în valoare de două miliarde de lei pentru programul “Prima Casă” din 2018. Executivul a schimbat și marja maximă de dobândă și a simplificat procedura de radiere în stiuația de respingere a cererii de plată a creditului.
Guvernul a aprobat un plafon de două miliarde de lei pentru programul “Prima casă” din 2018. Executivul a modificat și marja maximă de dobândă, care acum va fi de 2% în loc de 2,50%.
“Decizia de reducere a marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% a fost luată pentru corelarea prevederilor privind costul total al finanțărilor garantate pentru achiziția de locuințe cu cea pentru construcția de locuințe, urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens. În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, finanțatorii au obligația să transmită Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le aplică finanțărilor garantate pentru construcția de locuințe. În plus, programul se flexibilizează prin reglementarea unei alte periodicități de stabilire a nivelului comisionului de gestiune/comisionului unic de analiză datorată FNGCIMM pentru derularea activității în calitate de mandatar al statului, care va fi aprobat anual prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, anterior această operațiune realizându-se semestrial,” se arată într-un comunicat de presă al guvernului.
Printre modificări se numără și eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018, clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, precum și simplificarea procedurii de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului.