Cel puţin 13 persoane au murit şi mai multe case au fost distruse în comitatul Santa Barbara din statul american California, marţi, în urma unei ploi puternice care a provocat o alunecare de teren de pe munţii Santa Ynez, care au rămas fără vegetaţie după incendii de pădure recente, scrie The Guardian.
Echipele de salvare au folosit elicoptere pentru a ridica în siguranţă victimele, drumurile fiind blocate, iar pompierii au intrat în nămol până la jumătatea trupului pentru a salva o tânără în vârstă de 14 ani care era prinsă de câteva ore în ruinele locuinţei ei din Montecito, titrează News.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al comitatului Santa Barbara, David Villalobos, cele mai multe decese au avut loc în Montecito, o comunitate înstărită, unde locuiesc celebrităţi precum Oprah Winfrey, Rob Lowe şi Ellen DeGeneres. Cel puţin 25 de persoane au fost rănite.
David Villalobos a adăugat că mai multe case au fost distruse şi nu se ştie nimic de locuitori care trăiesc în cartiere greu accesibile din cauza copacilor şi a liniilor de înaltă tensiune care au căzut. Noroiul ar fi ajuns la o adâncime de până la 1,5 metri în anumite locuri.
„Desfăşurăm mai multe misiuni de salvare. Vor urma şi altele”, au transmis echipajele de salvare, precizând că unele dintre persoanele care acum sunt în siguranţă au fost îngropate în nămol.
“I thought I was dead for a minute there” NEW VIDEO shows dramatic rescue in #California after heavy rain caused mudslides. At least five people were killed. #mudslides #CAstorm #CaliforniaWildfires #Weather @KSL5TV @KSLcom @kslnewsradio https://t.co/GroQUM0l9N pic.twitter.com/stKwP4vkNy
— Ladd Egan (@laddegan) January 9, 2018
Alunecarea de teren a fost provocată în timpul nopţii de o ploaie puternică în munţii Santa Ynez, cu pante abrupte, rămase fără vegetaţie din cauza unor incendii de pădure recente. Pământul ars nu absoarbe bine apa.
Meteorologii au spus că cele mai puternice precipitaţii au avut loc în decurs de 15 minute, începând de la 3.30 ora locală, lângă zonele Montecito, Summerland şi Carpinteria din comitatul Santa Barbara.
Echipajele de intervenţie au lucrat pentru a curăţa şoselele din zona metropolitană a Los Angeles, incluzând o porţiune cheie a şoselei US 101, pe care traficul a fost oprit, la graniţa dintre comitatele Santa Barbara şi Ventura. La un moment dat a fost oprit traficul pe aproape 50 de kilometri de autostradă.
O mare parte din statul american California a fost afectată de furtună.