Precizările DSU cu privire la cazul de la Băicoi: Pacienta trebuia internată, potrivit recomandărilor medicului cardiolog

Vocea.biz / 08.01.2018
Precizările DSU cu privire la cazul de la Băicoi: Pacienta trebuia internată, potrivit recomandărilor medicului cardiolog

Departamentul pentru Situații de Urgență a verificat modul în care pacienta în vârstă de 83 de ani din Băicoi a fost trimisă de la Unitatea de Primiri Urgențe, spre internare, la Spitalul Orășenesc din localitate. Potrivit DSU, decizia medicului cardiolog de la Pitești, care a recomandat internarea pacientei în spital a fost una corectă și oportună dată fiind patologia și vârsta femeii.

Departamentul pentru Situații de Urgență a verificat modul în care pacienta de 83 de ani din Băicoi a ajuns să fie trimisă de medicii de la UPU din Ploiești la Spitalul Orășenesc din Băicoi. Potrivit primelor verificări, femeia a fost consultată pentru prima dată pe 2 ianuarie, când a fost primită tot la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Neurologul și cardiologul care au evaluat starea pacientei au recomandat tratament la domiciliu. Ulterior, pe data de 6 ianuarie, femeia s-a prezentat din nou la UPU iar medicul a luat decizia ca, având în vedere patologia și vârsta pacientei, aceasta să fie ținută sub supraveghere la Spitalul Orășenesc Băicoi, ținând cont și de faptul că spitalul din Ploiești era supraaglomerat.

“Ulterior, în data de 06.01.2018, pacienta a revenit la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Ploiești, unde, fiind identificată cu altă patologie de tip cardiac, a fost consultată de un medic cardiolog. Conform datelor obținute de la Unitatea de Primiri Urgențe, aceasta a fost echilibrată și, din cauza lipsei locurilor în cadrul secției de Cardiologie a spitalului, respectivul medic a propus trimiterea acesteia la domiciliu. Cu toate acestea, având în vedere patologia și vârsta pacientei, medicul din UPU a considerat că aceasta ar trebui ținută sub observație. În acest sens, ținând cont de faptul că pacienta este din Băicoi, iar la spitalul din localitate există o secție de medicină internă, cu acordul familiei, medicul UPU a luat decizia ca pacienta să fie trimisă spre internare la respectiva unitate sanitară,” se arată într-un comunicat de presă al Departamentului pentru Situații de Urgență.

DSU mai precizează și faptul că acțiunea medicului care a rupt fișa pacientei, refuzând să o trateze, este investigată de Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății.

“În considerarea faptului că la Spitalul din Băicoi nu există CPU / UPU, ci doar o cameră de gardă, iar medicul de gardă în cauză fiind de specialitate pneumoftiziologie, aflat în contract de prestări servicii de gărzi în cadrul Spitalului Băicoi, menționăm faptul că acest caz urmează a fi analizat de către conducerea spitalului, reprezentanții Ministerului Sănătății, respectiv Colegiul Medicilor,” spun reprezentanții DSU.

Specialiștii din cadrul Departamentului mai subliniază și faptul că decizia luată de medici ca pacienta să fie ținută sub observație a fost una corectă și oportună.

“Regretăm situația prin care pacienta respectivă a fost nevoită să treacă și considerăm faptul că decizia medicului din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Ploiești de a recomanda internarea acesteia la Spitalul din Băicoi și nu trimiterea pacientei la domiciliu a fost una corectă și oportună,” se mai arată în comunicatul de presă al DSU.

Citește și...