Încălzirea spațiilor reprezintă o mare parte din întreaga energie consumată într-o locuinţă, așa că, pentru a evita o factură uriașă la gaze sau electricitate, poți pune în practică mai multe trucuri care te vor ajuta să profiți la maxim de căldura degajată de calorifere.
Mulți dintre noi se gândesc că temperaturile scăzute de afară ne vor crește facturile la încălzire, însă dacă ținem cont de sfaturile de mai jos pierderile de căldură din casă vor fi mai mici.
Cum să menții căldura la maxim și factura pe minim? Top 5 metode simple și eficiente
1. Izolează pereții și renunță la ușile și ferestrele pe care nu le mai folosești
Izolarea termică a unui apartament vechi poate reduce consumul de energie cu până la 50%.
Totodată, potrivit specialiștilor, o tâmplărie bună şi un geam de calitate pot reduce consumul de energie cu până la 30%, asta deoarece pierderile de căldură printr-o fereastră termopan sunt reduse la jumătate. Așa că nu ezita să îți izolezi termic locuința, iar dacă ai uși sau ferestre pe care nu le mai folosești, poți lua în calcul îndepărtarea lor.
2. Lasă caloriferele libere
Cu toate că este plăcut să ai o sofa aproape de calorifer, trebuie să știi că aceasta poate fi ca un paravan care împiedică încălzirea camerei. În cazul în care ai o canapea sau un obiect de mobilier în fața caloriferului, află că este momentul să faci câteva schimbări în casă, pentru a lăsa aerul să circule liber.
3. Programează centrala să pornească înainte să te trezești
Un truc ușor de pus în aplicare constă în programarea centralei să înceapă să funcționeze cu aproximativ 30 de minute înainte să te trezești. Centrala va funcționa la o viteză constantă, iar astfel, costurile încălzirii nu vor suferi creșteri dramatice. În acest caz, cumpărarea unui termostat ambiental programabil este o investiție pe care merită să o faci.
4. Folosește panouri radiante
Recomandate în special pentru spațiile mari, panourile radiante sunt o nouă metodă prin care încăperile sunt încălzite fără să mai fie necesară o centrală şi fără să mai consume gaze naturale. Cu toate că sunt o sursă de încălzire mai ieftină, trebuie să ții cont de faptul că panourile radiante nu încălzesc tavanul sau peretele din spatele lui, existând astfel riscul să se depună igrasie.
5. Trage draperiile înainte de culcare
Este indicat să folosești draperiile în timpul nopții, pentru că acestea vor acţiona ca un strat izolant, care va menţine căldura în casă. În zilele însorite, însă, lasă ferestrele libere, pentru a permite razelor soarelui să pătrundă în locuință.