Reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan şi casa lui Gheorghe Hagi din Pipera au fost sparte de hoţi, în perioada sărbătorilor, iar poliţiştii au un cerc de suspecţi şi au deschis dosar penal pentru furt calificat. Prejudiciul nu a fost încă stabilit, transmite News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Ilfov, Ciprian Romanescu, a precizat pentru News.ro că în intervalul sfârşitul lunii decembrie – începutul lunii ianuarie, au avut loc spargeri la două locuinţe din zona Pipera. El a menţionat că nu se poate preciza exact când au avut loc acestea pentru că proprietarii au lipsit de acasă, nici acum nu au revenit, iar sesizările la Poliţie au fost făcute recent de către angajaţi ai acestora. Din acest motiv, nici prejudiciul nu a fost încă stabilit.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru furt calificat, fac cercetări şi au un cerc de suspecţi.
Purtătorul de cuvânt al IJP Ilfov a mai precizat că una dintre case era păzită de o firmă de pază, iar cealaltă de Jandarmerie.
Este vorba despre reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan, care are asigurată paza de jandarmi, iar cealaltă locuinţă îi aparţine, potrivit unor surse, lui Gheorghe Hagi.
În legătură cu evenimentul produs la reşedinţa ambasadorului Republicii Pakistan, Jandarmeria Bucureşti precizează că, în baza protocoalelor încheiate, se asigură paza obiectivului cu un post permanent, asigurat cu un jandarm.
”Obiectivul este situat într-un complex de vile şi se învecinează cu proprietăţi private, vile cu 1, 2 etaje. Jandarmul nu are vizibilitate şi nu poate interveni decât la intrarea principală în obiectiv, iar reşedinţa nu are camere de supraveghere conectate la cabina jandarmului sau alt sistem de alarmă care să atragă atenţia asupra faptului că se întâmplă ceva în interior”, precizează Jandarmeria care mai menţionează că pătrunderea în interiorul obiectivului nu s-a făcut prin zona supravegheată de jandarm.