Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 2,01%, cel mai mic din 14 noiembrie 2017, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR), transmite News.ro.
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Joi, indicele a scăzut la 2,03%. Nivelul atins vineri este cel mai mic din 14 noiembrie 2017, când a fost 1,92%.
Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat vineri la nivelul de 2,26%, pentru a treia zi consecutiv.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.