Locuitori din regiunea de Nord-vest a Bulgariei, care deţine preşedinţia semestrială a UE, strâng semnături în vederea unei declaraţii prin care oblasturile Vidin, Vraţa şi Montana să se despartă de ţară şi fie să devină autonome, fie să facă parte din România, potrivit postului Nova TV, citat de site-ul Novinite.com, transmite News.ro.
Organizatorul acestei mişcări de protest şi iniţiatorul strângerii de semnături, Boris Kamenov, a declarat pentru Nova TV că unul dintre motivele iniţiativei sale este să salveze regiunea de corupţia din Bulgaria.
”Trebuie să nu luăm parte la această corupţie”, a declarat Kamenov.
”Nord-vestul este cunoscut (pentru faptul) că are luptători”, a spus el.
Kamenov a evocat în acest sens revolta regiunii sale faţă de Imperiul Otoman şi pe cea din septembrie 1923.
El a subliniat că locuitorii din nord-vestul ţării au luptat întotdeauna pentru o ”democraţie adevărată”.
Întrebat de ce vrea regiunea să facă parte din România, el a subliniat, fără să ezite, că sistemul judiciar românesc şi lupta împotriva corupţiei sunt mai eficiente la nord de Dunăre, în România.
”Sistemul lor judiciar este mult mai democratic şi mai reformat”, a insistat Kamenov.
Alt ”separatist” a declarat că el suţine iniţiativa pentru că nu există lucuri de muncă în regiunea de Nord-vest a Bulgariei.
”Noi muncim la Kozlodui, Plovdiv şi în alte oraşe, iar aici nu e nimic”, a declarat acest bărbat pentru Nova TV.
Iniţiatorul acestei mişcări de ”independenţă” a mai spus că numai după ce regiunea îşi va dobândi independenţa se va adresa României, printr-o propunere de a face parte din ea.
Întrebat dacă Montana, Vidin şi Vraţa ar vrea să devină ca Barcelona, Kamenov a răspuns că în nord-vestul Bulgariei oamenii au nevoie de ”un om ca Puigdemont”.