Ministrul Daea contrazice afirmațiile potrivit cărora ar fi participat la cea mai scumpă petrecere de Revelion. Daea a precizat că a plătit peste 4.600 de lei pentru cheful de la Poiana Brașov.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a contrazis afirmațiile apărute în mass-media cu privire la faptul că ar fi participat la cea mai scumpă petrecere de Revelion. Daea a spus că și-a petrecut noaptea dintre ani alături de fermieri, la un chef de peste 400 de persoane, în Poiana Brașov.
“În perioada 29 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, am ales să petrec, împreună cu soţia şi alături de fermieri din toată ţara, buni români, pe care am avut plăcerea să îi întâlnesc în noaptea dintre ani, un sejur în valoare de 4.630 lei/2 persoane, achitat cu factura HPV 55107/29.12.2017, la hotelul de 4 stele, Piatra Mare, în regim de demipensiune. Acesta a inclus şi cina festivă de Revelion (organizată într-o sală cu o capacitate de aproximativ 450 de persoane), eveniment la care au putut participa toţi cei care au avut rezervări şi au cumpărat pachetul turistic respectiv, la fel ca mine şi ca orice persoană interesată să petreacă la acest hotel,” se arată într-un comunicat de presă al ministerului Agriculturii.
Ministrul mai susține și faptul că “afirmaţiile cu privire la faptul că a fost cea mai scumpă petrecere din România, la care au participat doar cei mai bogaţi români sunt nefondate şi nu au o bază reală”.