Deputatul PSD Cătălin Rădulescu ţine “să lămurească câteva lucruri”, la final de an, şi le transmite colegilor săi “îndemnaţi de alţii” să îşi retragă semnătura de pe iniţiativa lui legislativă privind modificarea codului penal că a retras el acest proiect, pentru adăugiri. El spune că în ultimele săptămâni a semnat alături de colegii săi 15 iniţiative legislative privind statutul parlamentarilor, statutul aleşilor locali, incompatibilităţile, conflictul de interese, legile justiţiei, iar cei care spun acum că nu au ştiut ce semnează “se pun într-o lumină proastă” – “Poate că unii au crezut că vin în Parlamentul României să doarmă, să ridice mâna de-a proasta, fără sa ştie ce votează sau să nu vorbească nimic sau să nu propună nicio modificare legislativă”. Într-un lung mesaj pe Facebook, parlamentarul PSD invocă şi “justiţia plină de hotărâri abuzive date la comanda statului paralel” şi are un mesaj pentru ambasadorii de la Bucureşti: “Noi nu intervenim în treburile interne ale ţărilor voastre, nu vă cerem să vă modificaţi legi sau să faceţi legi ca sa ne placă nouă românilor, nu suntem colonia voastră şi nu avem stăpâni”, transmite News.ro.
Redăm mesajul postat pe Facebook de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, în forma în care a fost postat:
Despre parlamentarii PSD – Unii au crezut că vin în Parlamentul României să doarmă, sa ridice mâna de-a proasta, fără sa ştie ce votează
“Pentru că vreau să încep un an nou , 2018, e bine sa lamurim câteva lucruri: le transmit tuturor colegilor mei care sunt îndemnaţi de alţii să îşi retragă semnăturile de pe iniţiativa legislativă atât de comentata in ultima săptămâna , sa stea liniştiti , pentru ca am retras-o eu de trei zile , din doua motive foarte clare – primul , pentru ca marea majoritate a modificărilor , le-am depus acum trei luni , ca amendamente , iar al doilea , pentru ca , nici eu nu sunt de acord cu abrogarea art . privind folosul sexual , iar la cele doua modificări , cea cu abuzul in serviciu , trebuie aduse câteva adăugiri, in sensul stabilirii limitei pana la care abuzul trebuie tratat civil şi administrativ , şi de la care , trebuie tratat penal , iar la propunerea ce vizează ispăşirea pedepselor cu puşcărie la domiciliu , trebuie amendată , cu sintagma “ mai puţin faptele săvârşite cu violenta , cât şi recidiviştii “ şi poate limita de la 60 de ani sa crească la 65 . In ultimele doua luni , eu şi colegii mei am semnat peste 15 iniţiative legislative , ce au vizat : statutul parlamentarilor ( vezi lobby) , modificările aduse statutului aleşilor locali , privind incompatibilităţile şi conflictul de interese , modificări aduse legii 78 , cât şi modificări privind legile justiţiei , codul penal şi codul de procedura penală şi directiva europeană ce priveşte , prezumţia de nevinovăţie , şi a spune , ca nu au ştiut unii dintre ei , ce au semnat , sau ca nu îşi amintesc ca au semnat , nu fac decât , sa ii pună intr-o lumina proasta fata de electoratul psd şi fata de ceilalţi colegi . Poate ca unii au crezut ca vin in Parlamentul României , sa doarmă , sa ridice mâna de-a “ proasta” fără sa ştie ce voteaza, sau sa nu vorbească nimic sau sa nu propună nicio modificare legislativă , eu , însă , la al treilea mandat , am ştiut totdeauna ce semnez , ce votez , şi nu m-am retras niciodată de la o iniţiativa in care am crezut . Celor care s-au grăbit sa spună ca îşi retrag semnătura le cer sa îşi retragă semnătura şi de la modificările la statutul lor parlamentar , şi mai ales de pe modificările privind incompatibilităţile şi conflictul de interese privind primarii , pentru ca primarii care i-au trimis prin votul lor , in Parlament , sa vadă pe cine au trimis . Deasemeni , le recomand unor colegi , care au spus ca aceste modificări ( referindu-se la abuzul in serviciu ) aduc atingere luptei împotriva corupţiei , sa citească şi apoi sa se exprime , pt ca draga coleg Nasra , ştiu ca politica e grea pt unii , însă , abuzul in serviciu , e o infracţiune de serviciu , nu o fapta de corupţie , şi da , draga coleg , in 90 % din ţările europene , din care şi ţara a cărui cetăţean eşti ( sper ca roman ) face parte , abuzul in serviciu e dezincriminat penal , prejudiciile cauzate de abuz , fiind rezolvate pe cale civilă şi administrativă”.
Despre justiţie – Nu suntem o ţară de puşcăriaşi şi spiritul justiţionar trebuie să fie, în ţara noastră, de prevenţie şi de umanitate
“In ultimii 10 ani ,a fost o justiţie plină de abuzuri din partea procurorilor DNA, plină de hotărâri abuzive date de instanţele judecătoreşti , la comanda statului paralel , o justiţie , cu protocoale încheiate între SRI -DNA -ICCJ , cu rechizitorii la comanda scrise de ofiţeri SRI şi semnate de procurori DNA, cu biletele de condamnare transmise anumitor judecători , o justiţie cu dosare făcute la comanda , făcute pe “ suspiciune rezonabila “ şi nu pe “ probe temeinice “ , folosind martori mincinoşi şi denunţatori inventaţi şi şantajaţi , o justiţie bazată pe Ţinte politice şi pe Ţinte din oameni de afaceri romani , cu peste 60.000 de mandate de interceptări ilegale , pe siguranţa naţionala , o justiţie defecta care a produs traume , drame personale sau familiare , care a dus la decese , o justiţie condamnata prin mii şi mii de condamnări la CEDO , o justiţie , in care , nici-un procuror DNA şi nici-un magistrat nu a răspuns , pt eroarea judiciara , pt represiunea nedreapta , pt reaua credinţă sau grava neglijenţa , pe care au pricinuit-o unui cetăţean roman , indiferent de cine şi ce a fost el. Şi pentru ca , şi personal , am trecut printr-o astfel de eroare judiciara , nu voi abdica niciodată in mandatul meu parlamentar , in a îndrepta legislativ , tot ce a fost greşit şi a dat posibilitate la abuzuri in justiţie , nu voi abdica niciodată , in a îndrepta legea ANI ( o lege şi o agentie inexistenta in niciun stat european ) , care a dus la pierderea mandatelor primarilor sau consilierilor , aleşi de cetăţenii romani , şi nu voi abdica de la modificarea articolelor din codul penal şi codul de procedura penală , care nu sunt europene , care stabilesc pedepse de 2-3 ori mai mari , decât in ţările europene şi voi milita din toată fiinţa mea , pentru crearea măsurilor alternative , puşcăriei şi anume puşcăria la domiciliu sau recuperarea prejudiciilor şi puşcăria cu suspendare . Nu suntem o ţara de puşcăriaşi , şi spiritul justiţionar trebuie sa fie in ţara noastră , de preventie , şi de umanitate.
Mesaj pentru ambasadori – Nu vom permite niciunui străin să ne spună ce sa facem şi să ne dicteze cum să ne facem legile
“Iar ambasadorilor , care vor ca in România , sa fie altfel decât in ţările lor , le spun un singur lucru : ţara asta e a noastră a romanilor , nu a voastră , peste ţărişoară asta frumoasa şi bogata , in decursul timpului , au trecut hoardele tătăreşti, ostile sultanilor turci , diviziile nemţeşti , armatele austro-ungare sau armatele ruseşti , însă aşa cum au venit au şi plecat , mulţi dintre ei fugind mâncând pământul , pentru ca , am avut strămoşi care şi-au dat viaţa pentru neatârnarea ţării noastre , şi ţara asta are romani a căror demnitate şi patriotism e mai presus decât orice ; noi nu intervenim in treburile interne ale ţărilor voastre , nu va cerem sa va modificaţi legi sau sa faceţi legi ca sa ne placa noua romanilor ; nu suntem colonia voastră , şi nu avem stăpâni ; avem un singur stăpân pe Dumnezeu şi atât , şi nu vom permite niciunui străin sa ne spună ce sa facem şi sa ne dicteze cum sa ne facem legile şi viaţa noastră şi a romanilor nostrii . Sărbători fericite tuturor romanilor , membrilor Psd şi Alde , şi tuturor prietenilor mei !”.
Cătălin Rădulescu este deputat la al treilea mandat, iar în decembrie 2016 a fost condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
În luna mai a acestui an, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul deschis de procurorii Parchetului instanţei supreme după ce parlamentarul a declarat că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou.