Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi în judeţul Buzău. Un alt seism s-a înregistrat două ore mai târziu, în Vrancea.
Conform Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la ora 01.33, în judeţul Buzău. Cutremurul s-a înregistrat la o adâncime de 127 de kilometri, informează News.ro.
Un alt seism, cu magnitudinea 2,4, a avut loc la ora 03.25, în judeţul Vrancea. Cutremurul s-a înregistrat la o adâncime de 68 de kilometri.
Cel mai recent cutremur cu magnitudine peste 3, respectiv 3,3, a avut loc în a doua zi de Crăciun, în zona Vrancea.
Cel mai puternic cutremur din acest an s-a produs în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.